„Legea prevede clar: în 90 de zile de la vacantarea postului trebuie organizate alegeri. Totuși, în trecut, la alte posturi vacante (președinți de consilii județene, primari), acest termen a fost depășit. Guvernul este cel care decide, nu PSD sau PNL separat”, a explicat Grindeanu.
Liderul PSD a avertizat că subiectul alegerilor din Capitală ar putea destabiliza scena politică și chiar pune presiune asupra coaliției de guvernare. „Dacă ar exista o înțelegere PNL–USR la Capitală, ar însemna că PSD ar fi într-o formă de izolare în această coaliție și există șanse foarte mari ca aceasta să se rupă”, a spus acesta.
Totodată, Grindeanu a precizat că toate variantele rămân pe masă, inclusiv sondaje comune pentru identificarea unui posibil candidat susținut de întreaga coaliție.
În ceea ce privește potențialii candidați, Grindeanu l-a felicitat pe primarul sectorului 4, Daniel Băluță, despre care a afirmat că se află pe primul loc în sondajele recente. „Am văzut două sondaje, unul comandat de PSD și altul de un alt partid, care îl plasează pe Daniel Băluță pe primul loc. Vom finaliza sondajul nostru intern și vom lua o decizie”, a declarat acesta.
Întrebat despre o eventuală candidatură a Gabrielei Firea, a răspuns: „Nu știm, vom vedea”.
Referindu-se la un precedent recent, Grindeanu a amintit că un candidat comun PSD–PNL nu a reușit să câștige încrederea bucureștenilor, în ciuda sprijinului politic puternic. „Nu este suficient să se retragă un candidat și să își declare susținerea pentru altul; voturile nu se transferă automat”, a punctat el.
Grindeanu a mai subliniat că, în ciuda tensiunilor, își dorește continuarea actualei coaliții: „Este singura variantă de a face reforme și de a duce România înainte. Dar pentru asta trebuie stabilite coordonate clare, inclusiv pentru alegerile locale”.
Daniel Băluță: „Nu este oportun să organizăm acum alegeri în București. Alegerile le facem pentru oameni, nu pentru partide”
La rândul său, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat, luni, în ședința PSD, că nu este oportună organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei în luna noiembrie, subliniind că preocupările bucureștenilor sunt, în acest moment, legate de creșterea costurilor de trai și de scumpirea transportului în comun. Social-democratul a precizat că prioritatea partidului trebuie să rămână Pachetul de relansare economică, și nu calculele electorale.
„Nu este oportun să organizăm acum alegeri în București. Preocupările pe care le au românii în această perioadă sunt legate de creșterea costurilor de trai, de scumpirea transportului public și de cum putem să îi sprijinim pe oameni. Din acest motiv, PSD trebuie să fie concentrat pe Pachetul de relansare economică, nu pe lupte interne pentru funcții”, a afirmat Băluță.
Primarul sectorului 4 a criticat și lipsa de coerență a coaliției în privința stabilirii unui candidat comun pentru Capitală, reamintind experiența din alegerile europarlamentare din 2024, când PSD și PNL au candidat pe listă comună: „Este o problemă de moralitate pe care românii au sancționat-o deja la vot. La europarlamentarele din 2024 am candidat pe listă comună cu PNL, dar acum unii vor să mergem separat. Când le convine, e bine să fim în blocul european; când nu, se dorește candidatură individuală. Trebuie să fim consecvenți.”
Băluță a avertizat că campania pentru București va fi extrem de tensionată, pe fondul protestelor anunțate în perioada următoare, și a atras atenția că prioritățile bucureștenilor trebuie puse înaintea intereselor politice: „Chiar dacă PSD este pe primul loc în sondaje, nu considerăm oportună organizarea de alegeri acum. Alegerile le facem pentru oameni, nu pentru partide.”