Viitorul lui Eduardo Camavinga la Real Madrid este incert, susţine presa spaniolă

Perioada dificilă prin care trece Eduardo Camavinga (23 de ani) la Real Madrid îi face viitorul incert în capitala Spaniei, scrie Marca.

Mijlocaşul, vinovat pentru primul gol al echipei Mallorca (2-1) de sâmbătă, ar fi „împărţit între a rămâne la Real Madrid şi a analiza ofertele care ar putea sosi la sfârşitul sezonului, în special din Premier League”, precizează ziarul.

Fostul jucător al lui Rennes nu ar mai fi considerat „de neatins” în cadrul clubului. „Cu toate acestea, pentru Real Madrid, vânzarea lui nu este o prioritate, iar totul va depinde în mare parte de decizia fostului jucător al lui Rennes. Mijlocaşul este perfect integrat în vestiar, insuflă un adevărat spirit de echipă şi aduce multe coechipierilor săi; totul se va decide, aşadar, pe teren”, precizează Marca. 

viewscnt

Nicuşor Dan, despre implicarea României în deblocarea strâmtorii Ormuz: A fost o discuţie la nivelul Miniştrilor apărării şi de externe. Continuă discuţiile tehnice / Acţiunile, doar în situaţia unei încetări provizorii sau definitive a focului

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe CFR Cluj (2-0), în play-off-ul Superligii