„Carnea animalelor nu era destinată vânzării”, a adăugat acesta. „Nu există nicio îngrijorare cu privire la siguranţa aprovizionării cu carne de porc a naţiunii”. Porcul care a fost testat pozitiv nu a prezentat niciun semn de boală, dar a fost testat ca şi ceilalţi ca măsură de precauţie la ferma de păsări şi bovine care a fost plasată în carantină. Alţi doi porci au fost testaţi negativ, iar rezultatele testelor pentru alţi doi sunt încă aşteptate. Toţi au fost eutanasiaţi.
Acest anunţ vine într-un moment în care Statele Unite se confruntă cu o răspândire fără precedent a virusului la vaci. Experţii sunt îngrijoraţi de numărul tot mai mare de mamifere infectate cu această boală. Ei se tem că nivelurile ridicate de circulaţie ar putea facilita mutaţia virusului, permiţându-i acestuia să treacă de la un om la altul. Secvenţierea genomică a virusului de la păsările de curte infectate nu a evidenţiat „nicio modificare a virusului” care să sugereze că acesta a devenit „mai transmisibil între oameni”, conform comunicatului de presă al USDA.