Virusul West Nile face tot mai multe victime în Italia: Numărul deceselor a ajuns la 12

#image_title

“Situaţia este sub control, este monitorizată constant şi în limitele anilor precedenţi”, a asigurat ministrul citat, într-o intervenţie în faţa Senatului de la Roma, unde a venit pentru a da explicaţii despre aceste îmbolnăviri.

Din cele 145 de cazuri, 59 au evoluat în forma neuroinvazivă, cea mai severă formă a bolii, iar 75 au avut ca simptomatologie principală febra şi 11 au fost asimptomatice.

Virusul, transmis în principal de ţânţarii din specia Culex, are ca rezervor păsările migratoare şi pescăruşii. Ministerul Sănătăţii italian insistă asupra unor măsuri preventive precum utilizarea de repelente contra ţânţarilor, îmbrăcămintea adecvată şi eliminarea apei stagnante.

Italia “are o combinaţie de factori favorabili circulaţiei virusului West Nile şi a altor arbovirusuri” datorită situării sale de-a lungul rutelor migratorii ale păsărilor sălbatice, temperaturilor sale ridicate pe timp de vară şi habitatelor propice multiplicării vectorilor de transmitere, a explicat acelaşi ministru.

În comparaţie cu sezoanele precedente, în 2024 în Italia au fost 484 de cazuri, dintre care 266 în forma neuroinvazivă, cu un total de 36 de decese, în timp ce în 2023 au fost 394 de cazuri, dintre care 195 neuroinvazive, şi 32 de decese.

Anunț oficial: Reguli de acces pentru prezentarea condoleanțelor la Palatul Cotroceni

Amintirile nu se pierd, ci doar se mută. Un nou studiu sugerează că memoria își schimbă constant ‘adresa’ în creier: Ținem minte totul și nu uităm nimic