Lungmetrajul documentar de debut al regizoarei Ruxandra Gubernat, „Vis. Viaţă (Imaginary Youth)”, va avea o avanpremieră în cadrul Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul” din localitatea Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, în data de 15 august, la ora 12.15.
Gândit şi realizat ca un exerciţiu de înţelegere a realităţilor adolescenţei, filmul este un documentar observaţional care urmăreşte timp de 4 ani trei protagonişti din medii sociale diferite, aflaţi la vârsta primelor decizii importante: Una – o actriţă, Habet – un trapper şi Ştefania – o activistă de mediu. Între dileme legate de viitor şi planuri, drame şi posibilităţi aparent infinite, cei trei adolescenţi deschid o uşă spre o lume de oameni suficient de mari pentru a fi responsabili pentru deciziile lor dar nu mereu îndeajuns de mari pentru a fi luaţi şi în serios.
„Sunt foarte multe lucruri noi, suntem o generaţie cu lipsuri şi nevoi cât mai diferite, într-o societate care constant ne spune că o să înţelegem lucrurile când creştem mai mari. Dar de ce nu este validă opinia mea şi la fel de importantă ca cea a unei persoane mai mari ca mine? De ce trăim într-un sistem care investeşte prea puţine fonduri în noi (de la educaţie, la activităţi extracuriculare, cultură şi aşa mai departe), dar are totuşi aşteptarea ca noi să fim generaţia care salvează ţara? De ce ni se pună în cârcă o datorie aşa mare când sunt atâtea alte persoane în jur ce ne pot ajuta şi putem face asta împreună?”, spune Ştefania într-un interviu.
Subiectele filmului includ presiunea socială de a reuşi, aşteptările proprii şi temerile de eşec, de la dorinţa de a emigra, la sănătatea mintală/anxietatea cu care se confruntă adolescenţii, la probleme de familie, consum de droguri sau impactul şi consecinţele Covidului asupra tinerilor.
„Cred că mulţi tineri se pun pe locul doi pentru a se alinia la cerinţele din exterior şi rămân cu impresia că timpul trece pe lângă ei, că nu au destul timp pentru sine. Mi s-ar părea ideal să renunţăm cu toţii la ideea că „a reuşi” în viaţă e echivalent cu a presta la nivel academic sau profesional. Mulţi tineri trec dintr-o etapă academică în altă, intră în câmpul muncii şi tot neîmpliniţi se simt.
Aşa că încurajez pe toată lumea să pună la îndoială credinţele despre ce înseamnă să fi reuşit în viaţă şi să se întrebe mai des ce au nevoie la nivel individual ei şi oamenii din jurul lor. Şi să ne amintim că oriunde am fi şi orice am face, toţi ne simţim pierduţi într-un fel sau altul.”, povesteşte şi Una.
Primul film documentar despre Gen Z produs în România este rezultatul unui proces de lucru de 5 ani, caracterul observaţional imprimând o amprentă foarte personală poveştii. Filmările realizate de echipă sun apropiate de protagonişti şi combinate cu filmări cu telefonul realizate chiar de cei trei adolescenţi în stilul Insta story/TikTok, cu o editare dinamică şi o coloană sonoră ce este un personaj în sine.
Filmul este regizat de Ruxandra Gubernat, filmat de Andrei Dudea, produs de Monica Lăzurean-Gorgan şi Elena Martin, prin casa de producţie Manifest Film, realizat în co-producţie cu Avanpost Media, Patrupetrei, Ruxandra Gubernat-Rammelt, cu sprijinul Creative Europe Programme – MEDIA of the European Union şi UPFAR ARGOA. VIS.VIAŢĂ (Imaginary Youth) va avea premiera în cinematografele din România în toamna acestui an.
„Vis.Viaţă (Imaginary Youth)” este debutul regizoral al Ruxandrei Gubernat, care a mai co-regizat „Portavoce” (2018), un documentar de mediu metraj tip colaj despre valurile de proteste din România ultimilor cincisprezece ani, nominalizat la cel mai bun documentar românesc la Astra Film Festival 2018 şi proiectat în mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale. Experimentează cu diferite sub-genuri de documentar şi, în prezent, regizează şi co-produce documentarul de animaţie „Childless” (în dezvoltare) şi documentarul observaţional „Love and Porn” (în dezvoltare). În paralel, pregăteşte performance-ul „Not this baby in my belly”, despre experienţa traumatică a pierderii de sarcină, urmată de o naştere în perioada pandemiei. Din 2019, este mentor în programul de media literacy Focus, un proiect de împuternicire prin artă cinematografică, dedicat copiilor din comunităţi cu acces limitat la cultură. În 2023, a co-fondat Asociaţia Patrupetrei, unde lucrează pe proiecte care explorează marginalizarea şi sub-reprezentarea, drepturile femeilor, sau reprezentarea şi participarea civică a tinerilor.