Vizita lui Peter Magyar în Transilvania îi pune pe jar pe aliații lui Viktor Orban – Reacție furioasă de la vârful FIDESZ

Pál Zsigmond Barna, secretar de stat, membru al Parlamentului de la Budapesta, a reacționat la vizita lui Péter Magyar în Transilvania și repercusiunile acesteia, într-o postare pe Facebook.

Contextul postării este faptul că Péter Magyar a vizitat Oradea sâmbătă, unde a criticat aspru UDMR la o conferință de presă, declarând: „motivul pentru care UDMR este încă acolo, este pentru a spiona și pentru ca FIDESZ să poată trage sforile din culise”. Magyar a adăugat: „Nu știu dacă maghiarii din afara graniţelor Ungariei pot fi şi mai umiliţi decât atât”.

Președintele Partidului Tisza a mai spus că reprezentanții UDMR au fost singurii care au votat împotrivă atunci când Partidul Tisza s-a alăturat Partidului Popular European și – în opinia sa – partidul continuă să reprezinte interesele FIDESZ în Parlamentul European.

Evenimentul a fost însoțit de mai multe momente jenante. Péter Magyar a fost protejat de jandarmii români de contraprotestatarii maghiari din Transilvania, care protestau strigând „Du-te acasă!”, „Trădătorule”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

aza: 20 de oameni au murit în urma unui atac israelian asupra unei şcoli care adăpostea persoane strămutate, potrivit autorităţilor medicale

Box office: „Lilo & Stitch” a debutat cu încasări de 183 de milioane de dolari, „Mission: Impossible” înregistrează cel mai bun rezultat al seriei: 77 de milioane de dolari/ VIDEO