ICI București consolidează legăturile internaționale prin vizita profesorului Joe Francom de la Utah Tech University

Profesorul Joe Francom de la Utah Tech University în vizită oficială la ICI București alături de Adrian-Victor Vevera

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a avut onoarea de a primi, în luna aprilie 2025, vizita profesorului Joe Francom de la prestigioasa Utah Tech University, în cadrul unui demers strategic de extindere a cooperării internaționale în domeniul cercetării, inovației și educației digitale.

Pe parcursul întâlnirii, Directorul General al ICI București, domnul Adrian-Victor Vevera, a prezentat activitățile institutului și principalele direcții de cercetare-dezvoltare în care acesta excelează, cu un accent deosebit pe laboratoarele dedicate realității virtuale (VR), Internetului Lucrurilor (IoT) și inteligenței artificiale (AI).

Discuțiile purtate au evidențiat un interes comun pentru dezvoltarea unor proiecte de cercetare internaționale și pentru stabilirea unui cadru de colaborare academică, menit să sprijine mobilitatea studenților și schimbul de expertiză între specialiștii din România și Statele Unite.

„Această întâlnire confirmă angajamentul ICI București de a construi punți de colaborare cu mediul academic global și de a contribui activ la internaționalizarea cercetării românești în domeniul tehnologiilor emergente”, a declarat Adrian-Victor Vevera.

Vizita profesorului Joe Francom marchează un nou pas în consolidarea relațiilor academice internaționale și deschide noi oportunități de colaborare în domenii strategice pentru viitorul digital al educației și cercetării.

Sursa foto: Facebook- ICI BUCREȘTI

Pe Stirideazi.ro găsești cele mai noi știri de azi, știri de ultimă oră și analize din economieevenimente și politică.

Fostul primar din Ploiești, Andrei Volosevici, a fost trimis în judecată: Purtare abuzivă și ultraj

Nicuşor Dan: Fac apel la politicieni să lase spaţiul mediatic în aceste două săptămâni pentru o dezbatere de care societatea are nevoie / Sunt foarte optimist că românii vor face alegerea corectă în 18 mai