Vladimir Cosma, celebrul compozitor şi dirijor francez de origine română, care a semnat muzica din filmele „Grand blond avec une chaussure noire”, „Aventures de Rabbi Jacob” şi „La Boum”, revine pe scenă în decembrie la Paris pentru două concerte-eveniment. El a vorbit, într-un interviu pentru BFMTV, despre cariera sa şi despre crearea unora dintre cele mai emblematice piese ale sale.
Cosma va susţine concerte la Seine Musicale în 6 şi 7 decembrie.
Dacă are darul de a compune melodii memorabile, cariera acestui compozitor provenit dintr-o familie de muzicieni nu se datorează în cele din urmă întâmplării.
„În toată tinereţea mea, nu am auzit vorbindu-se decât despre muzică, aşa că mi s-a părut firesc să urmez această cale”, mărturiseşte el. „Eram într-un fel condamnat să fac muzică”.
Fost asistent al lui Michel Legrand, a trebuit să se distanţeze de maestru şi să dea o identitate sonoră filmelor pe care le-a pus pe muzică.
„Michel Legrand iubea foarte mult marile orchestre, aşa că eram obligat să îi urmez direcţia muzicală, am scris aranjamente şi orchestraţii pentru el. Când am început să zbor cu propriile aripi, mi-am spus că muzica mea trebuie să se diferenţieze de a lui, pentru ca oamenii să nu spună că fac muzică în stilul lui Michel Legrand”, îşi aminteşte muzicianul în vârstă de 85 de ani.
„În loc să-mi bazez muzica pe o orchestră mare, am încercat să găsesc o culoare instrumentală originală, precisă, pentru fiecare film. Cum ar fi flautul lui Pan în cazul filmului „Le Grand blond”, pianul, păsările, marea, în cazul filmului „Un éléphant ça trompe énormément”.
Istoria muzicii din „Grand blond”
Pentru “Le Grand Blond”, el s-a îndrăgostit de instrumentul, faimoasul flaut de Pan, înainte de a găsi tema. Şi a trebuit să o impună regizorului Yves Robert, care avea în minte o muzică în stilul James Bond, deoarece Pierre Richard juca rolul unui spion.
„Nu voiam să fac o imitaţie”, îşi aminteşte el, explicând că era mai inspirat de un spion venit din Est, fiind originar din România, decât de un spion anglo-saxon.
Totuşi, celebra temă a filmului nu a apărut imediat. Vladimir Cosma, presat de timp, i-a propus mai întâi o primă temă lui Yves Robert, care a filmat întregul film cu ea.
„Într-o zi, în taxi, mi-a venit ideea (celei de-a doua teme). Imediat ce am găsit-o, mi-am spus: «Aceasta este tema filmului, se potriveşte perfect cu instrumentul»”. Dar a trebuit să-l convingă pe Yves Robert, încântat de prima temă, să facă din această nouă temă leitmotivul filmului.
Compozitorul a înregistrat totuşi cele două teme şi le-a transmis lui Yves Robert. A doua zi mi-a spus: „Le-am încercat pe amândouă şi, într-adevăr, a doua temă este imbatabilă”. A doua temă a fost păstrată şi apare în anumite scene din film.
„Muzica nu spune o poveste”
Despre esenţa muzicii de film, Vladimir Cosma consideră că „Muzica este, prin natura sa, nedescriptivă, nu descrie nimic, nu spune o poveste ca textul. În mintea oamenilor se produce această combinaţie magică între imagine şi muzică. Şi ei au această stranie impresie că muzica este făcută pentru film. De fapt, ea este făcută pentru ea însăşi şi devine ulterior muzica filmului”.
„Este mult mai dificil să compui muzică pentru o comedie decât pentru un film dramatic”.
Deşi a compus muzica pentru numeroase comedii, de la “La Chèvre la Aventures de Rabbi Jacob”, trecând prin “L’As des as” sau “L’Aile ou la cuisse”, Vladimir Cosma consideră că „nu a compus niciodată muzică comică”.
„Muzica comică se obţine prin pastişă, printr-un fel de batjocură a muzicii, care provoacă râsul. Eu am vrut să provoc râsul prin contrastul dintre o muzică oarecum tragică, oarecum dramatică, şi o scenă care se vrea amuzantă”.
Dacă aceste comedii, cu care numele şi muzica sa sunt asociate pentru totdeauna, au marcat perioada de glorie a cinematografiei în anii 1970 şi 1980, ele l-au şi limitat pe Vladimir Cosma la acest gen. „În cinematografie, eram condamnat să fac comedii”, povesteşte el, adăugând că televiziunea i-a permis să se diversifice.
Astfel, a compus tema muzicală pentru “L’Amour en héritage de Châteauvallon” şi “Cœurs brûlés”. „Televiziunea mi-a adus subiecte noi, cu o altă rezonanţă, şi mi-a dat posibilitatea de a compune o muzică complet diferită”, explică compozitorul.
Cântecul din „La Boum”, compus într-o săptămână
Pentru “La Boum”, muzicianul, care compunea uneori până la 20 de coloane sonore pe an, a fost solicitat în timp ce se afla în „vacanţă de studiu” în sudul Franţei şi lucra în acelaşi timp la “L’Aile ou la Cuisse” şi “Inspecteur Labavure”.
„Aveam mult de lucru şi am fost sunat de Gaumont pentru a mi se spune că au nevoie de mine pentru un film aproape muzical, deoarece conţine multe cântece”.
„Avem nevoie ca tu să compui melodia principală într-o săptămână”, i-au spus ei.
Scena în care tânăra Vic (Sophie Marceau) dansează un slow pe celebra melodie urma să fie filmată săptămâna următoare, cu numeroşi figuranţi. „Nu eram foarte entuziasmat. Era un gen de muzică cu care nu eram obişnuit, muzică pentru cluburi de noapte, muzică de dans. Nu scriam niciodată cântece”, îşi aminteşte el.
În faţa refuzului său, Gaumont insistă, asigurându-l că regizorul Claude Pinoteau doreşte neapărat ca el să compună muzica.
„De fapt, povesteşte Vladimir Cosma, l-au angajat pe Polnareff să compună muzica şi să o cânte. Dar Polnareff plecase în America din cauza unor probleme fiscale şi comunicarea cu Pinoteau era dificilă, (muzicianul) trimitea piese care nu îi conveneau lui Pinoteau”.
„Timpul trecea şi, la un moment dat, regizorul a cerut producătorilor să schimbe compozitorul şi a menţionat numele meu. (Producătorul) Alain Poiré mi-a spus: „Avem nevoie de asta într-o săptămână”. Era un ordin, nici măcar o cerere”.
„Am început să lucrez la această melodie, la pianul electric pe care îl aveam cu mine, şi iată rezultatul.” Aşa a luat naştere “Reality”, interpretată de Richard Sanderson, ale cărei prime note evocă inevitabil filmul “La Boum”.
Născut la Bucureşti, Vladimir Cosma a sosit la Paris în anul 1963, continuându-şi studiile muzicale cu Nadia Boulanger şi la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris. În 1968, Yves Robert îi încredinţează prima sa lucrare de muzică de film pentru pelicula Alexandre le Bienheureux, succes confirmat şi consolidat în 1972 cu muzica din filmul “Le Grand Blond avec une chausseure noire”. A compus, după aceea, mai mult de 400 de coloane sonore de filme şi seriale TV. Cinematografia i-a permis să abordeze şi jazz-ul (colaborând cu Chet Baker, Toots Thielemans, Don Byas, Stéphane Grappelli, Jean-Luc Ponty, Philip Catherine), melodiile care au devenit veritabile hituri („Reality” din La Boum, „Destinée” cântec mitic din filmul “Le Père Noël est une ordure”, „L’amour en héritage”), dar şi muzica lumii (cu Gheorghe Zamfir, Syrinx, Liam O’Flynn) sau muzica clasică (Ivry Gitlis, Vadim Repin sau Wilhelmenia Fernandez, neuitata Diva). În paralel, Vladimir Cosma a compus muzică clasică: lucrări pentru cor şi orchestră, concerte pentru vioară, eufoniu, trompetă, violoncel, mandolină, muzică de cameră, un divertisment după “Fabulele” lui La Fontaine creat pentru Lambert Wilson şi o operă, „Marius et Fanny”, după Marcel Pagnol, prezentată în premieră de Roberto Alagna şi Angela Gheorghiu.
A fost distins cu ordinul naţional francez al „Legiunii de onoare”, este „Comandor al Artelor” şi deţinător al distincţiei „Meritul Cultural Român, în grad de Mare Ofiţer”.
Vladimir Cosma a primit două premii César pentru Cea mai bună muzică de film: “Diva” (1982) şi “Le Bal” (1984), două premii „7 d’Or” pentru cea mai bună muzică TV în 1986 şi 1991 şi diferite premii şi distincţii în Franţa şi în lume. De altfel, maestrul Cosma este şi laureatul, în 2018, al Premiului de excelenţă pentru promovarea artelor şi a culturii, acordat de Institutul Cultural Român, distincţie onorifică pentru contribuţia la promovarea culturii româneşti şi a francofoniei în lume.
