Voleibalista Alexia Cătuţaşu şi-a prelungit, luni, contractul pe un sezon, cu drept de prelungire pe încă unul, cu formaţia Galatasaray. Jucătoarea a obţinut cetăţenia turcă în 2024, iar în vara anului trecut a debutat în naţionala de senioare a Turciei.
În vârstă de 22 de ani, Alexia Căruţaşu este fiica foştilor jucători ai naţionalelor tricolore de baschet, Andreea şi Virgil Căruţaşu. A debutat la senioare la doar 13 ani, la CSM Bucureşti, în 2016, iar doi ani mai târziu s-a transferat în Turcia, unde a mai jucat la VakifBank Istanbul şi Yeşilyurt Istanbul.
La Galatasaray a revenit în 2024, iar luni şi-a prelungit contractul, în prezenţa preşedintelului clubului, Dursun Aydın Özbek.
”Sunt foarte încântată să petrec al patrulea sezon în tricoul galben-roşu. Sper că vor fi mai multe sezoane, iar pe acesta îl vom termina cu bine. Tuturor le doresc tot binele”, a declarat Alexia Căruţaşu după semnarea contractului.
Pentru naţionala României a jucat la nivel de junioare, la Campionatul European U17 şi Campionatul Mondial U18, după care a ales să solicite cetăţenia turcă.


