Naţionala României a învins miercuri, la Blaj, reprezentiva Finlandei, scor 3-1, în primul meci amical din trei programate, în pregătirea preliminariilor Campionatului European din 2026.
Scorul pe seturi a fost 27-25, 25-21, 19-25, 25-19.
Stafurile celor două echipe au decis ca primul meci să se joace cu spectatori, iar cele de joi şi vineri cu ”uşile închise”.
Tricolorele pregătesc partidele oficiale de la începutul lunii august, din preliminariile Campionatului European din 2026, cu Kosovo, în deplasare (2 august) şi cu Croaţia, pe teren propriu (6 august). În primele dispute din grupa G, tricolorele au pierdut cu Croaţia (0-3) şi au învins Kosovo (3-0), astfel că se află pe locul 2, cu 3 puncte.
Turneul final al Campionatului European este găzduit de Turcia, Azerbaidjan, Cehia şi Suedia.
În pregătire pentru calificarea la CE2026, echipa României a jucat luna trecută şi în Golden League, competiţie pe care a încheiat-o cu medalia de bronz.