Echipa Volei Alba Blaj a învins luni, pe teren propriu, campioana CSO Voluntari, scor 3-0, în al doilea meci al finalei Diviziei A, din cinci programate. Scorul general este 1-1, iar seria se mută pe terenul campioanei.
Scorul pe seturi a fost 25-23, 25-22, 25-23.
În primul meci al finalei, Volei Alba Blaj a pierdut, cu 2-3, pe seturi 25-19, 16-25, 21-25, 25-20, 13-15.
Următoarele două partide vor avea loc pe terenul campioanei CSO Voluntari, iar un eventual meci decisiv va avea loc, din nou, la Blaj.
În semifinale, Volei Alba Blaj a trecut în două partide de Corona Braşov (3-1 şi 3-0), iar CSO Voluntari a învins Dinamo Bucureşti în trei meciuri (2-3, 3-2, 3-1). Învinsele joacă, tot în cinci meciuri, pentru medalia de bronz a sezonului, iar scorul general după primele dispute dintre Dinamo Bucureşti – Corona Braşov este 2-0.
Volei Alba Blaj dispută a treia finală a sezonului, după cea câştigată în Cupa României, tot cu CSO Voluntari, respectiv finala CEV Cup, pierdută cu Igor Gorgonzola Novara.
În 2024, titlul naţional a fost câştigat în premieră de CSO Voluntari.