Volei masculin: Dinamo Bucureşti, victorie cu Lokomotiv Plovdiv în 16-le CEV Cup; Corona Braşov, eşec în Elveţia

Campioana Dinamo Bucureşti a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia bulgară Lokomotiv Plovdiv, scor 3-0, în prima manşă din 16-le CEV Cup. În aceeaşi fază, Corona Braşov a pierdut în deplasare, cu elveţienii de la Volley Schonenwerd, scor 1-3.

Scorul pe seturi a fost 25-21, 25-22, 25-16.

Manşa retur se va disputa în 6 ianuarie, pentru un loc în optimile de finală ale CEV Cup.

Campioana României a început sezonul în Liga Campionilor, dar nu a trecut de turul II preliminar, în care a fost eliminată de campioana Sloveniei, ACH Volley Ljubljana. În primul tur, Dinamo Bucureşti a eliminat pe VC Strumica.

La rândul său, tot miercuri, dar în deplasare, Corona Braşov a pierdut cu elveţienii de la Volley Schonenwerd, scor 1-3, pe seturi 22-25, 25-21, 23-25, 25-27. Manşa retur va avea loc în 7 ianuarie.

În CEV Cup a mai evoluat, în primul tur, SCM Craiova, eliminată însă de belgienii de la Greenyard Maaseik.

 

Pentru prima dată, Danemarca vede în SUA o potenţială ameninţare la adresa securităţii sale

Guenady Vatachi, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant: Sub 600 de oameni înscrişi în Registrul Naţional de Transplant / Acordul pentru donarea de organe se exprimă la notar şi este gratuit