Directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a declarat vineri că grupul german speră să obţină concesii tarifare suplimentare din partea Statelor Unite, odată ce va fi încheiat un acord comercial mai amplu între Washington şi Uniunea Europeană, mizând pe un pachet de investiţii semnificative în SUA, transmite Reuters.
”Sperăm într-un acord echilibrat între SUA şi UE, care să permită un comerţ echitabil între regiuni”, a spus Blume în faţa investitorilor, în contextul unui al doilea trimestru afectat puternic de tarifele vamale impuse de administraţia Trump.
Liderul de la Casa Albă a introdus în aprilie un tarif de 25% pentru importurile de automobile şi piese auto din UE, ameninţând cu majorarea acestuia la 30% începând cu 1 august, dacă nu se ajunge la o înţelegere.
Blume estimează că UE ar putea obţine un tarif mediu de 15%, similar cu cel convenit de Washington cu Japonia în această săptămână. El a sugerat însă că, pe lângă acest acord general, Volkswagen ar putea negocia un aranjament tarifar individual, bazat pe investiţii ”atractive” pe piaţa americană.
”Avem un pachet de investiţii foarte atrăgător pe care îl vom implementa acolo”, a afirmat CEO-ul, adăugând că există ”discuţii bune” cu autorităţile americane. El a menţionat, printre altele, posibilitatea deschiderii unei fabrici pentru brandul de lux Audi în SUA, unde marca nu are în prezent o unitate de producţie locală.
Totuşi, o astfel de înţelegere individuală ar fi fără precedent şi s-ar putea lovi de reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului. O sursă dintr-un alt grup auto european a declarat, sub protecţia anonimatului, că dacă VW ar obţine un tratament preferenţial, ”ar fi haos”, întrucât şi alţi producători ar cere acelaşi lucru.
În 2024, UE a exportat în SUA aproape 758.000 de automobile, în valoare de 38,9 miliarde de euro — de peste patru ori mai mult decât volumul importurilor americane în direcţia opusă, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Auto din Europa (ACEA).
Blume nu a oferit detalii clare despre noile investiţii, limitându-se să vorbească despre un „program scalabil” cu proiecte care au o justificare economică solidă.
Între timp, Bruxelles-ul poartă discuţii cu Washington pentru a proteja industria auto europeană, propunând măsuri precum cote de import şi credite comerciale aplicate exporturilor europene în SUA.
Deşi o taxă de 15% ar putea fi un compromis acceptabil, unele voci din industrie, precum CEO-ul producătorului de componente OpMobility, Laurent Favre, avertizează că UE pare mai puţin eficientă decât negocierile bilaterale: ”Pe termen scurt, putem spune că am evitat ce e mai rău, dar nu înseamnă că este un acord bun. Arată, în fond, că relaţia este dezechilibrată.”