Vrancea: Minor căzut de la etajul doi al unui imobil din Focșani

Un copil în vârstă de 7 ani a căzut sâmbătă după-amiază de la etajul doi al unui imobil din municipiul Focșani, el fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical care l-a transportat la spital, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.

‘Polițiștii focșăneni au fost sesizați, prin apel 112, că un minor ar fi căzut de la etajul al doilea al unui imobil situat pe strada Războieni, din municipiu. La fața locului, ei au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un băiețel de șapte ani’, a transmis sursa citată.

Minorul era conștient la momentul preluării de către echipajul medical, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Doi urmăriţi internaţional, aduşi în ţară de poliţişti

Bolojan explică măsurile privind criza combustibililor: Acţionăm în limita posibilităţilor pe care le avem, ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi / Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor, dimpotrivă