Vrancea: O persoană decedată şi alta grav rănită, în urma coliziunii dintre o ambulanţă şi un autoturism, pe DN2-E85, la Adjud

O persoană a decedat şi alta a fost grav rănită, vineri, în urma unui accident produs pe DN2-E85, în afara municipiului Adjud, în care au fost implicate o ambulanţă aparţinând unui spital privat din Bucureşti şi un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„Astăzi, ora 10,07, Dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în afara municipiului Adjud, pe DN2 – E85. Din primele cercetări efectuate la faţa locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două autovehicule, dintre care o ambulanţă privată ce aparţine unui spital din Bucureşti, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, derapare şi pătrunderea pe contrasens. Din nefericire, a rezultat decesul pasagerului dreapta faţă din autoturism, rănirea gravă a pasagerului stânga spate din autoturism şi rănirea uşoară a altor trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanţa privată şi una din autoturism – conducătorul auto al acestuia”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

La faţa locului au intervenit trei echipaje de la Secţia de Pompieri Adjud cu modulul SMURD şi o autospecială de stingere şi trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea.

În prezent, se circulă alternativ pe sensul de mers Focşani – Bacău. AGERPRES/(AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Militarul nord-coreean luat prizonier de armata ucraineană a murit din cauza rănilor, anunţă spionajul sud-coreean

Cod galben de vânt puternic în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara, până la ora 14:00