Walid Regragui consideră că Brahim Diaz a fost „perturbat” de alegerea „ruşinoasă” a selecţionerului senegalez şi a ratat un penalti la finala CAN

Selecţionerul Walid Regragui consideră că plecarea la vestiare a jucătorilor senegalezi a contribuit la perturbarea lui Brahim Diaz în momentul în care a executat şi a ratat penaltiul care ar fi oferit Marocului victoria la Cupei Africii pe Naţiuni.

Brahim Diaz a ratat ocazia de a oferi Marocului primul său titlu în Cupa Africii Naţiunilor din 1976, duminică, în finala pierdută împotriva Senegalului (1-0, a.p.). Înainte de această înfrângere, mijlocaşul ofensiv al Real Madrid a avut mingea victoriei la picior, după un penalti acordat pentru un fault al lui El Hadji Malick Diouf asupra sa (90+8). Dar jucătorul marocan a trebuit să aştepte aproape 15 minute înainte de a-şi putea încerca şansa.

Furios în faţa deciziei arbitrului, care a urmat unei alte decizii şi mai ciudate (un gol refuzat pentru un fault foarte uşor cu câteva minute mai devreme), selecţionerul senegalez Pape Thiaw şi-a trimis jucătorii la vestiare pentru a protesta. După câteva minute lungi de incertitudine şi haos, coechipierii lui Sadio Mané s-au întors pe teren. În această atmosferă foarte tensionată, Brahim Diaz a avut în sfârşit ocazia să-şi încerce norocul. El a executat penaltiul. Marocanul a încercat o „panenka”, dar portarul Edouard Mendy a rămas pe loc şi a prins şutul telefonat al lui Diaz.

La finalul meciului, Walid Regragui a considerat că zgomotul a destabilizat jucătorul său. El l-a criticat dur pe antrenorul advers. „A fost perturbat”, a declarat antrenorul marocan despre jucătorul său. „Dacă vrem să revenim astăzi asupra meciului, imaginea pe care am dat-o Africii astăzi este puţin ruşinoasă. Când un antrenor le cere jucătorilor săi să părăsească terenul… ”

„Aşa cum spun la final, trebuie să rămâi mereu elegant atât în înfrângere, cât şi în victorie”, a adăugat el. „Ceea ce a făcut Pape în seara aceasta nu face cinste Africii. Nu este elegant, dar nu contează, el este campionul Africii, aşa că are dreptul să spună ce vrea. Am oprit meciul în faţa întregii lumi timp cel puţin zece minute. Nu l-a ajutat pe Brahim, nu este o scuză pentru felul în care a executat lovitura, dar asta este, nu putem da timpul înapoi, a executat-o în felul acesta. Vom accepta acest lucru, mai ales eu, în calitate de antrenor, şi vom privi înainte”.

„Brahim a executat un penalti împotriva celor din Mali şi a marcat”, a mai amintit el. „Astăzi, a ratat. Face parte din fotbal, în acest moment. Din momentul în care am ratat penaltiul, totul s-a întors împotriva noastră. (…) La final, a fost un scenariu „hitchcockian”, cu acest penalty în ultima secundă care ne-ar fi putut aduce titlul. Este nefericit pentru poporul marocan. Putem discuta ore întregi, echipa va reveni mai puternică. A fost şansa vieţii pentru unii şi pentru mine”, a adăugat Walid Regragui.

Bilanţul coliziunii feroviare din Andaluzia creşte la 39 de morţi şi 123 de răniţi, cinci în stare foarte gravă şi 24 în stare gravă, evacuaţi la Cordoba şi Andújar. Unitatea de Urgenţă a Armatei, desfăşurată, un spital de campanie, ridicat în apropierea

Cercetător: „Citim mai mult decât în alte perioade istorice, dar în 10 ani s-au pierdut aproape 10% dintre cititori”/ O bibliotecă funcţională este un pericol pentru un primar (fondator EduCaB)