Departamentul de Stat al SUA a anunţat sâmbătă că le-a arestat în Statele Unite pe nepoata şi strănepoata generalului iranian Qassem Soleimani, ucis în 2020 de un atac cu drone ordonat de Donald Trump.
„Noaptea trecută, nepoata şi strănepoata generalului Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice, Qassem Soleimani, au fost arestate de agenţi federali în urma revocării statutului lor de rezident permanent de către secretarul de stat Marco Rubio”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat într-un comunicat.
Această nepoată, identificată drept Hamideh Soleimani Afshar, este acuzată de Washington că susţine în mod deschis Republica Islamică.
„În timp ce locuia în Statele Unite, ea a răspândit propaganda regimului iranian, a celebrat atacurile împotriva soldaţilor americani şi a siturilor militare din Orientul Mijlociu, l-a lăudat pe noul Lider Suprem al Iranului, a denunţat America drept «Marele Satan» şi şi-a exprimat sprijinul neclintit pentru Garda Revoluţionară Iraniană, un grup terorist desemnat”, se arată în declaraţie.
Departamentul de Stat a specificat, de asemenea, că Marco Rubio i-a revocat „statutul legal” lui Fatemeh Ardeshir-Larijani, fiica lui Ali Larijani, şeful Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, care a murit la mijlocul lunii martie într-un atac aerian revendicat de Israel, la începutul lunii aprilie.
Fatemeh Ardeshir-Larijani şi soţul ei nu se mai află în Statele Unite şi le este interzisă orice intrare viitoare în ţară, a adăugat Departamentul de Stat.
„Administraţia Trump nu va permite ţării noastre să adăpostească cetăţeni străini care susţin regimuri teroriste antiamericane”, a declarat Marco Rubio la X.



