Washingtonul acuză Rusia că ar purta discuţii despre un transfer de arme către rebelii houthi

SUA au acuzat Rusia că ar purta discuţii despre un posibil transfer de arme către rebelii houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, ale căror atacuri împotriva navelor în Marea Roşie afectează o cale navigabilă comercială vitală, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Moscova „încheie propriile acorduri” cu rebelii houthi pentru a permite vaselor sale să navigheze fără obstacole în Marea Roşie, a declarat emisarul special american pentru Yemen, Tim Lenderking, într-un interviu pentru AFP, în marja Adunării Generale a ONU la New York.

„Avem confirmarea că ruşii şi houthi sunt pe cale să discute despre modalităţi de cooperare”, inclusiv despre transferuri de arme, a afirmat oficialul american în acest interviu realizat miercuri.

„Nu ştim dacă armele sunt transferate chiar în acest moment, dar am ajuns în punctul când tragem cu toţii un semnal de alarmă pentru a ne asigura că acest lucru nu se va întâmpla”, a explicat el.

Dacă transferurile de arme s-ar concretiza, aceasta ar „putea modifica conflictul într-un mod semnificativ”, afirmă diplomatul american, avertizând împotriva unei „escaladări” de natură să submineze eforturile destinate să pună capăt războiului ce durează de zece ani în Yemen.

Yemenul, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică, se află în stare de război din 2014, deşi lupte nu s-au mai dus atât de intens în ultimii doi ani.

Conflictul a făcut sute de mii de morţi şi a provocat una dintre cele mai grave crize umanitare din lume, potrivit ONU.

„Ideea că ruşii ar putea furniza (rebelilor) houthi arme letale este foarte îngrijorătoare pentru ţările din regiune”, afirmă în continuare Tim Lenderking.

Houthi, care controlează zone extinse în Yemen, ţintesc de mai multe luni nave pe care le consideră că ar avea legătură cu Israelul, SUA sau Marea Britanie, sub pretextul că acţionează în semn de solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, în contextul războiului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas.

Atacurile lor au perturbat traficul în această zonă maritimă esenţială pentru comerţul mondial, forţând SUA să înfiinţeze o coaliţie maritimă internaţională şi să lovească ţinte ale rebelilor în Yemen, uneori cu ajutorul Regatului Unit.

Emisarul american a subliniat că se fac numeroase eforturi diplomatice în marja Adunării Generale a ONU pentru a pune capăt atacurilor în Marea Roşie.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a evocat situaţia din Yemen cu miniştrii de externe din ţările Consiliului de Cooperare al Golfului, care s-au reunit miercuri la New York, a precizat Tim Lenderking.

„Eu şi echipa mea ne-am întâlnit cu reprezentanţii saudiţi, din Emirate, Oman şi ai guvernului din Yemen în această săptămână”, a spus el.

„Cred că suntem cu toţii în căutarea combinaţiei potrivite de presiuni şi stimulente pentru a-i încuraja pe houthi să se îndepărteze de Marea Roşie”, a continuat emisarul american, adăugând că Washingtonul „privilegiază o soluţie diplomatică”.

Întrebat despre rolul Iranului în discuţiile dintre Rusia şi rebelii houthi, el a răspuns: „Iranul caută întotdeauna să protejeze şi să amplifice interesele houthi”.

Rebelii houthi fac parte din aşa-numita „axă de rezistenţă” împotriva Israelului formată de Teheran, a amintit diplomatul american în interviul pentru AFP.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Sfidarea supremă! Ungaria și Rusia se ‘pupă’ pe tărâm american: Ce au spus Peter Szijjarto și Serghei Lavrov

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas cere ONU să oprească războiul din Fâşia Gaza