Washingtonul închide negocierile: Taxele vamale devin definitive – Comerțul global, sub șoc

#image_title

“Aceste taxe vamale sunt cvasidefinitive”, a declarat reprezentantul Jamieson Greer pe canalul CBS, într-un interviu preînregistrat, difuzat duminică, potrivit Agerpres.

Întrebat despre posibile negocieri privind scăderea acestor suprataxe vamale, Greer a spus că ele nu vor avea probabil loc “în următoarele zile”.

Donald Trump a semnat joi un decret ce stabileşte suma noilor taxe vamale care vor afecta mai multe zeci de ţări, mergând de la 10% la 41%.

Aceste noi taxe asupra importurilor vor intra în vigoare, pentru majoritatea ţărilor, la 7 august pentru a permite serviciilor vamale să se organizeze în scopul colectării lor.

Produsele Uniunii Europene, Japoniei şi Coreei de Sud vor fi taxate cu 15%, cele din Regatul Unit cu 10%. Importurile din Indonezia vor avea o taxă de 19%, iar cele din Vietnam şi Taiwan de 20%.

Pentru cele opt economii cu care SUA au încheiat un acord, între care UE şi Japonia, taxele vamale “sunt mai mult sau mai puţin fixe”, a afirmat la rândul său principalul consilier economic al lui Donald Trump, Kevin Hassett, pe canalul NBC duminică.

Dar pentru zecile de parteneri comerciali cu care nu s-a ajuns la niciun acord, “ne aşteptăm ca negocierile să continue”, a adăugat el.

Aceste taxe vamale sunt şi un mijloc de presiune politică pentru Donald Trump. Brazilia, vinovată – potrivit lui – de urmărirea în justiţie a aliatului său de extrema dreaptă, fostul preşedinte Jair Bolsonaro, va suporta taxe vamale de 50% pentru produsele exportate în SUA.

“Preşedintele a constatat în Brazilia, ca şi în alte ţări o rea utilizare a legii, o rea utilizare a democraţiei”, a subliniat reprezentantul Ministerului de Comerţ al SUA.

“Este normal să utilizăm aceste instrumente (tarifare) pentru probleme geopolitice”, a adăugat el.

Judecătorul Curţii Supreme a Braziliei responsabil de procesul lui Jair Bolsonaro a afirmat vineri că justiţia braziliană nu se va plia în faţa “ameninţărilor” administraţiei Trump, notează AFP.

Florin Andrei şi Ionuţ Coza vor arbitra meciurile de luni din Superligă

Moldovan: Bugetul CNAS ar urma să fie majorat cu aproximativ opt miliarde de lei ca urmare a extinderii categoriilor care contribuie la sistemul de asigurări de sănătate