Weekend devastator în SUA: Cel puțin 40 oameni au murit și mai multe persoane au fost rănite

Știri de azi | Weekend devastator în SUA: Cel puțin 40 oameni au murit și mai multe persoane au fost rănite - Știri de azi |

”Supraveghem îndeaproape tornadele şi furtunile violente care au lovit numeroase state în sud şi Midwest”, anunţa duminică pe platforma sa, Truth Social, preşedintele american Donald Trump.

”Garda Naţională a fost desfăşurată în Arkansas, iar administraţia mea este pregătită să suţină autorităţile locale în eforturile lor de a-şi ajuta comunităţile locale să-şi revină după pagube”, a anunţat el.

Statul Missouri, în care s-au înregistrat 12 morţi, a fost cel mai afectat de acest sistem depresionar care a lăsat în urma sa dezolare – clădiri complet distruse, TIR-uri răsturnate pe drum şi arbori scoşi din rădăcini.

”Pagubele sunt copleşitoare”, a anunţat într-un comunicat guvernatorul statului Missouri, Mike Kehoe, după ce a fost în cele mai afectate zone.

”Case şi întreprinderi au fost distruse, comunităţi întregi sunt private de energie, iar drumul reconstrucţiei nu va fi simplu”, a anunţat el.

Opt persoane au murit în Kansas, într-un accident în lanţ cauzat de o furtună de nisip, şase în Mississippi şi patru în Oklahoma, unde au avut loc mai multe incendii, potrivit autorităţilor locale.

Agenţia americană de observare oceanică şi atmosferică (NOAA) a înregistrat aproximativ 1.800 de tornade în 2024 pe întregul teritoriu american, al doilea cel mai mare număr din 2004 încoace. Aceste tornade s-au soldat cu 54 de morţi.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Escrocherie de lux la Roma: 200 de turiști au plătit rezervări la hoteluri inexistente - Știri de azi |

Escrocherie de lux la Roma: 200 de turiști au plătit rezervări la hoteluri inexistente

Știri de azi | Scandal în Serbia: Opoziția și mediul universitar acuză guvernul de folosirea unui dispozitiv interzis împotriva protestatarilor - Știri de azi |

Scandal în Serbia: Opoziția și mediul universitar acuză guvernul de folosirea unui dispozitiv interzis împotriva protestatarilor