Whiskey Hennessy și vin Solo Quinta, între `micile delicii` cu care erau `cumpărați` șefii ISCTR din Vest – Puneau în pericol siguranța rutieră prin faptele lor

Astfel, DNA a reținut zece din cei 14 suspecți din dosarul de corupție instituțională, între care pe inspector-șef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pe coordonator județean Timiș.

În total instituția funcționa cu 17 angajați iar trei dintre aceștia sunt în afara suspiciunilor de corupție, conform datelor intrate în posesia autorului acestui material.

DNA Timișoara vorbește de corupție instituționalizată la ISCTR Vest

„Cercetările din prezenta cauză au ca obiect faptele de corupție comise de funcționarii publici din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, denumit în continuare I.S.C.T.R. și mai precis din cadrul Inspectoratului Teritorial nr. 5, având competență teritorială pe raza județelor Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Din actele de urmărire penală efectuate și din probele administrate a reieșit implicarea în acte de corupție a unui număr de 14 funcționari publici din cadrul I.S.C.T.R., dintre care doi cu funcții de conducere, respectiv: șeful Inspectoratului Teritorial nr. 5 și coordonatorul județean Timiș.

Având în vedere numărul mare de funcționari din cadrul unei instituții implicați în acte de corupție, respectiv 12 persoane cu funcții de execuție din 14 posturi prevăzute în organigrama județului Timiș, la care se adaugă coordonatorul județean și șeful regional, în cauză se poate vorbi de un fenomen infracțional de corupție și de o corupție instituționalizată”, se arată în datele ajunse pe masa judecătorilor care au avut de analizat propunerea arestării preventive a șefilor instituției de stat și a doi dintre subalterni.

Siguranța rutieră pusă în pericol de corupția funcționarilor

Activitatea de transport rutier, atât de mărfuri, cât și de persoane, arată DNA Timișoara „este reglementată prin mai multe acte normative, unele transpuse din legislația europeană, astfel încât la acest moment există un cadru normativ bine determinat de efectuare a acestei activități”.

„Unul dintre scopurile importante ale reglementărilor din acest domeniu, poate cel mai important este desfășurarea activității de transport rutier în condiții de siguranță rutieră. Un alt scop important urmărit prin aceste reglementări este reprezentat de protecția infrastructurii rutiere.

Datorită importanței celor două obiective menționate – siguranța și infrastructura rutieră – abaterile de la normele legale de desfășurare a activității sunt aspru sancționate prin sancţiuni contravenţionale, sancţiuni complementare şi/sau măsuri administrative, după caz. În funcție de gravitate, sancțiunile contravenționale prevăd amenzi de la câteva mii la câteva zeci de mii de lei. Pentru abaterile grave sunt prevăzute și sancțiuni complementare: ridicarea plăcuțelor de înmatriculare și măsuri administrative: suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului”, mai arată Direcția, care a intervenit prompt în cazul din vestul țării.

„Acest regim sancționator sever a avut pe lângă un efect pozitiv, de conformare la norme a societăților comerciale implicate în transportul rutier și un efect negativ, de creare a unui fenomen amplu de corupție în cadrul instituției specializate să urmărească respectarea normelor legale și să sancționeze încălcările acestor norme în domeniul transporturilor rutiere – I.S.C.T.R. Pentru a eluda normele foarte restrictive impuse de legislația națională și europeană în desfășurarea activității de transport rutier și pentru a evita totodată sancțiunile severe, unele dintre persoanele implicate în această activitate au creat adevărate rețele infracționale de corupție, dând sume semnificative de bani cu titlul de mită persoanelor cu funcții de conducere din cadrul I.S.C.T.R”mai scriu procurorii DNA Timișoara.

Abonamente lunare la șpagă

„S-au creat astfel așa-zisele „abonamente” lunare, în cuantum de mii de euro, pe care persoanelor cu funcții de conducere din cadrul I.S.C.T.R. le primesc, direct sau prin diferiți intermediari, de la reprezentanții unor societăți comerciale care desfășoară activități în domeniul transportului rutier și furnizării de bunuri divizibile (agregate minerale). În schimbul acestor sume de bani date cu titlul de mită, societățile în cauză beneficiază de protecție împotriva sancțiunilor funcționarilor din cadrul I.S.C.T.R. pentru nerespectarea normelor care reglementează activitățile de transport rutier și furnizare de bunuri divizibile.

Acesta este fenomenul de „mare corupție” existent în cadrul I.S.C.T.R., în care sunt implicați conducătorii acestei instituții. O parte din aceste sume de bani, primite cu titlul de mită de persoanele cu funcții de conducere din cadrul I.S.C.T.R. este dată și inspectorilor de trafic rutier, fie pentru a le câștiga loialitatea, fie ca recompensă pentru implicarea în protecția respectivelor societăți comerciale, prin nesancționarea acestora pentru încălcarea normelor legale cu ocazia controalelor efectuate în trafic.

Pe lângă acest fenomen de „mare corupție” s-a creat în cadrul I.S.C.T.R. și fenomenul de „mică corupție”, în care sunt implicați inspectorii de trafic rutier, care primesc sume mici de bani cu titlul de mită, în cuantum de zeci și sute de lei, de la conducătorii auto care efectuează activitatea de transport rutier, pentru a nu fi sancționați contravențional în legătură cu diferite încălcări ale normelor legale.

În legătură cu faptele de corupție în care sunt implicați funcționarii din cadrul I.S.C.T.R., atât cele de „mare corupție”, cât și cele de „mică corupție” este de evidențiat faptul că prezintă un grad sporit de pericol social deoarece pe lângă faptul că afectează buna funcționare a unei instituții a statului (ca orice faptă de corupție), afectează în plus un alt întreg domeniu de activitate, al transporturilor rutiere. Mai mult decât atât, prin nesancționarea unor abateri grave de la normele care reglementează efectuarea transportului rutier, funcționarii din cadrul I.S.C.T.R. aduc atingere celor două mari obiective urmărite prin legislația națională și europeană în acest domeniu: siguranță rutieră și protecția infrastructurii rutiere”, mai arată procurorii anticorupție.

Micile „delicii„ de mii de euro cu care erau „unși„ șefii ISCTR

Potrivit datelor intrate în posesia autorului acestui matrial  în data de 06.12.2024, în calitate de inspector-șef teritorial în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr.5 l-ar fi determinat pe subordonatul său Rogobete Daniel-Vasile, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr.5- jud.Timiș, să pretindă și să primească, cantitatea de 4 baxuri (a câte 6 sticle fiecare) cu whiskey marca Hennessy și 6 sticle de vin marca Solo Quinta, estimate la valoarea totală de aproximativ 1.000 de euro, de la administratorii unor societăți comerciale care își desfășoară activitatea în zona municipiului Lugoj, jud.Timiș, pentru asigurarea protecției acestor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R.- Inspectoratul Teritorial nr.5.

„Din procesul-verbal din 16.12.2024, de redare a discuțiilor purtate în ziua de 06.12.2024 de către suspectul GHERMAN DAN-NICOLAE cu suspectul ROGOBETE DANEL-VASILE, înregistrate în mediul ambiental în biroul suspectului GHERMAN DAN-NICOLAE reiese că suspectul Sîrbu Ilie-Lucian i-a solicitat suspectului Dogobete Danel-Vasile în aceeași zi să pretindă și să primească pentru el, de la administratorii societăților protejate din zona municipiului Lugoj, (suspectul Rogobete Danel-Vasile locuind în municipiul Lugoj), cantitatea de 4 baxuri (a câte 6 sticle fiecare) de whiskey marca Hennessy și 6 sticle de vin marca Solo Quinta, evaluate de cei doi la suma totală de aproximativ 1.000 euro.

În urma solicitării suspectului Sîrbu Ilie-Lucian, deși valoarea băuturii era mare, aproximativ 1.000 euro, suspectul Rogobete Danel-Vasile a luat hotărârea de a pretinde și a primi pentru suspectul Sîrbu Ilie-Lucian respectivele sticle cu băutură, de la reprezentanții mai multor societăți comerciale din zona municipiului Lugoj.

Suspecții Gherman Dan-Nicolae și Rogobete Danel-Vasile au discutat despre reprezentanții societăților comerciale de la care pot pretinde această cantitate de băutură, menționând clar protecția oferită anumitor societăți în schimbul unor sume de bani, dar și faptul că trebuie să se ferească de anumite persoane cercetate de organele judiciare”, se arată în actele ajunse la judecători.

ISCTR Vest sub talpa DNA Timișoara

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 iunie 2025, respectiv 11 iunie 2025, față de inculpații:

– SÎRBU ILIE-LUCIAN, inspector-șef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale) și participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

– GHERMAN DAN-NICOLAE, coordonator județean Timiș în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals intelectual;

– ROGOBETE DANEL-VASILE, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (24 acte materiale) și fals intelectual;

– MEREU GEORGE-MARIAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (43 acte materiale);

– RODEAN EMILIAN-IOAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (13 acte materiale);

– GHERMAN OCTAVIAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (14 acte materiale);

– DAVID GABRIEL-CONSTANTIN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale);

– FOGAȘ ALIN-SEBASTIAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);

– LUPA ALIN-PETRIȘOR, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (12 acte materiale);

– DAN DANIEL-MAXIMILIAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (7 acte materiale);

Primii patru (4) inculpați din cei zece (10) menționați anterior vor fi prezentați la data de 11 iunie 2025 cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Timiș.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:

– TOMA VLAD-ROMEO, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);

– MIHĂESCU CONSTANTIN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);

– STOIAN CĂTĂLIN-ARIS, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale);

– POPA IONUȚ-MARIUS, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;

În prezentul dosar, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită, presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și exploatării agregatelor minerale, în legătură cu „protecția” oferită de către inspectorii I.S.C.T.R. Timișoara în fața controalelor efectuate.

Astfel, în schimbul unor sume de bani primite lunar cu titlul de mită, chiar sub forma unui „abonament”, inspectorii I.S.C.T.R. Timișoara nu ar fi sancționat autovehiculele societăților respective care efectuau transporturi rutiere și totodată, i-ar fi anunțat pe aceștia despre eventualele controale efectuate. Valoarea acestor abonamente ar fi fost stabilită în funcție de numărul de autovehicule folosite la transport și de amploarea activității de exploatare a agregatelor minerale.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2024 – mai 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian, în calitatea menționată anterior, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi primit mai multe sume de bani (câte 2.500 de euro) și diverse bunuri de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale și de la subordonați, pentru asigurarea protecției acestor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R. Timișoara.

Protecția oferită de inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian ar fi fost pentru ca inspectorii I.S.C.T.R. din subordinea sa, să nu sancționeze societățile respective cu ocazia depistării în trafic a autovehiculelor societăților care transportă mărfuri peste tonaj, depășind limitele legale admise la transport pe drumurile publice în ceea ce privește greutatea.

De asemenea, în data de 06 februarie 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian nu ar fi trimis, la solicitarea polițiștilor rutieri din cadrul I.P.J. Timiș, un echipaj din cadrul I.S.C.T.R. pentru a cântări un ansamblu rutier oprit în trafic, care depăşea masa totală maximă admisă în circulație, determinându-i fără vinovăție pe aceștia, să nu aplice o sancțiune contravențională societății comerciale care deținea autovehiculul și să nu ia măsura complementară privind indisponibilizarea autovehiculului respectiv.

În contextul menționat anterior, în cursul lunilor aprilie și mai 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian ar fi primit printr-un intermediar suma totală de 5.000 de euro, pentru protecția unei societăți comerciale cu activitate în domeniul transportului rutier de mărfuri, pe lunile respective.

Ulterior, la data de 10 iunie 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian ar fi primit în aceeași modalitate suma de 1.500 de euro, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În perioada decembrie 2024 – aprilie 2025, inculpatul Gherman Dan-Nicolae, în calitatea menționată anterior, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi primit mai multe sume de bani și diverse bunuri de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale, pentru a asigura protecție acestor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R. Timișoara.

Totodată, la data de 14 februarie 2025, inculpatul Gherman Dan-Nicolae ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale faptul că subordonații săi din cadrul I.S.C.T.R. Inspectoratul Teritorial nr. 5, urmează să efectueze un control tematic la societatea acestuia, precum și obiectivele controlului.

În perioada decembrie 2024 – aprilie 2025, cei doisprezece (12) inspectori de trafic rutier menționați anterior, ar fi pretins și primit de la șoferi opriți în trafic mai multe sume de bani și bunuri, pentru a nu le aplica amenzi contravenționale pentru:

– nerespectarea perioadelor de condus și repaus,

– lipsa unor documente;

– prezentarea unor acte neconforme legate de transport.

Totodată, unii dintre inspectorii de trafic rutier ar fi primit de la aceleași persoane, diverse sume de bani pentru asigurarea protecției unor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R.

Față de restul de șase inculpați care nu vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă la instanță, procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 11 iunie 2025.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei șase inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

– să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,

– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,

– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

– să nu exercite funcția de inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R.

Celor șase inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților, respectiv suspecților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Totodată, în cursul zilei de 10 iunie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, procurorii anticorupție au efectuat percheziții domiciliare în 30 de locații situate pe raza județelor Timiș și Arad.

În acest dosar, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale și structurile subordonate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Nicușor Dan despre dezinformările de pe rețelele de socializare: O să discutăm în CSAT

Mașina viitorului, creată la Cluj. Echipa SOLIS, înscrisă în campania `100 de tineri pentru dezvoltarea României` a Fundației Dan Voiculescu