Xabi Alonso a glumit pe seama numeroaselor accidentări de la Bayer Leverkusen: Am doar un contract de antrenor şi nu am voie să joc

Antrenorul echipei Bayer Leverkusen, Xabi Alonso, a glumit pe seama numeroaselor accidentări care afectează formaţia sa în cadrul unei conferinţe de presă, luni, înaintea meciului cu RB Salzburg din Liga Campionilor.

Xabi Alonso va trebui să se descurce fără o mare parte din jucătorii săi ofensivi: Victor Boniface (accidentare musculară la coapsă), Amine Adli (fractură peroneu stâng), Jonas Hofmann (coapsă dreaptă) şi, cel mai recent sâmbătă, Martin Terrier (fractură antebraţ drept).

„Nu există noi accidentări în acest moment”, a declarat Xabi Alonso într-o conferinţă de presă după ultimul antrenament înaintea meciului de marţi. „Sperăm că nu vor fi veşti proaste mâine”, după meciul cu Salzburg, a adăugat el.

Întrebat ironic dacă ar putea juca, în condiţiile în care luni împlineşte 43 de ani, antrenorul basc a glumit: „Dacă Fernando (Carro, patronul lui Leverkusen) îmi oferă un contract de jucător, de ce nu. Dar nu încă”. El a adăugat zâmbind: „Am doar un contract de antrenor şi nu am voie să joc”.

Pentru a suplini aceste absenţe, antrenorul a fost nevoit să apeleze la echipele de tineret, cu patru jucători U18 şi chiar un jucător de 16 ani, Andrea Natali.

Bayer Leverkusen, campioana în exerciţiu a Germaniei, are şapte puncte după patru etape în Liga Campionilor.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – George Simion: Avem şansa să avem un guvern suveranist şi un preşedinte suveranist / Cred că acum s-a lămurit toată lumea că nu am făcut niciun blat cu PSD-ul

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic – E o seară tristă, nu meritam să pierdem!