Preşedintele chinez Xi Jinping a propus sâmbătă înfiinţarea unei organizaţii mondiale de cooperare în domeniul inteligenţei artificiale (AI) în cadrul summitului Cooperării Economice pentru Asia-Pacific (APEC), relatează Reuters.
Xi Jinping a spus că o astfel de organizaţie ar putea stabili reguli de guvernanţă şi ar putea stimula cooperarea, făcând din AI „un bun public pentru comunitatea internaţională”.
„Inteligenţa artificială este foarte importantă pentru dezvoltarea viitoare şi ar trebui creată în beneficiul populaţiilor din toate ţările şi regiunile (lumii)”, a adăugat Xi Jinping, potrivit agenţiei de presă chineze Xinhua.
Oficialii chinezi au declarat că organizaţia ar putea avea sediul la Shanghai.
Xi Jinping a îndemnat, de asemenea, liderii ţărilor membre APEC să promoveze „libra circulaţie” a tehnologiilor ecologice.
Membrii APEC au aprobat o declaraţie comună şi acorduri cu privire la AI şi provocarea reprezentată de îmbătrânirea populaţiei.
Preşedintele american Donald Trump nu a participat la summitul APEC, organizat în Coreea de Sud, ci a plecat direct la Washington după întâlnirea sa cu Xi Jinping.
China va găzdui summitul APEC din 2026 la Shenzhen.


