Zece nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India

Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP.

„Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri seară, Brajesh Pathak, al doilea om în stat din Uttar Pradesh. „Şapte cadavre au fost identificate. Trei cadavre nu au fost încă identificate”.

Alţi şaisprezece nou-născuţi sunt în stare critică în urma incendiului, potrivit ziarului indian Times Now..

Imaginile televizate au arătat paturi şi pereţi carbonizaţi în interiorul secţiei şi  familii nerăbdătoare care aşteptau în faţa spitalului.

Personalul medical făcea perfuzii bebeluşilor supravieţuitori, toţi având de doar câteva zile, întinşi unul lângă altul pe un alt pat de spital.

Postul NDTV a raportat că 54 de copii se aflau în unitatea de terapie intensivă neonatală atunci când a izbucnit incendiul. Aceste decese sunt „sfâşietoare”, a declarat premierul indian Narendra Modi pe X. „Cele mai profunde condoleanţe pentru cei care şi-au pierdut copiii nevinovaţi în acest caz. Mă rog la Dumnezeu să le dea puterea de a suporta această pierdere imensă”, a adăugat el.

Incendiile sunt frecvente în India din cauza practicilor de construcţie deficitare, a supraaglomerării şi a lipsei de respectare a normelor de siguranţă.

 

Denis Drăguş spune că ‘tricolorii’ se așteptau la acest deznodământ în cazul în care oaspeților nu le-ar fi convenit rezultatul meciului

UPDATE – Scholz îl îndeamnă pe Putin, la telefon, ”să se pregătească de negocieri cu Ucraina” / Reacţia lui Zelenski