Zeci de copii, inclusiv băieţi, vaccinaţi anti-HPV în primele cinci luni ale anului

„De la începutul anului, sunt 236 de persoane vaccinate complet anti-HPV. Dintre acestea, 80, printre care şi 8 băieţi, sunt din categoria 11-14 ani, iar 156, din care 27 băieţi, au peste 15 ani”, a menţionat purtătorul de cuvânt al DSP Alba, Ioana Presecan.

Potrivit acesteia, în ceea ce priveşte situaţia pe anul trecut, numărul persoanelor vaccinate complet anti-HPV a fost de 849. Cele mai multe, respectiv 515, printre care şi 71 de băieţi, au avut peste 15 ani. Au fost şi 33 de băieţi şi 301 fetiţe cu vârsta între 11 şi 14 ani care s-au imunizat.

În ceea ce priveşte situaţia pe 2023, numărul persoanelor cărora li s-a administrat acest ser a fost de 1.335.

Din decembrie 2023, vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru fete şi băieţi cu vârste între 11 şi 18 ani. Femeile cu vârste între 19 şi 45 de ani pot beneficia de vaccinare anti-HPV în regim compensat 50%.

Recent, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele şi băieţii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 26 de ani.

Vaccinarea împotriva infecţiei cu HPV se recomandă să fie făcută atât fetelor, cât şi băieţilor, începând cu vârsta de 11 ani, înainte de începerea vieţii sexuale.

Infecţia persistentă cu HPV este asociată cu apariţia cancerului de col uterin şi alte cinci tipuri de cancer: cancer anal, cancer orofaringian, cancer vaginal, cancer vulvar şi cancer penian.

Criză se ser fiziologic în România. Manager Spitalul Judeţean Braşov: ‘Avem pentru 2-3 zile / Pacienţii vin cu el de acasă’

VIDEO Cum justifică Salrom investițiile făcute în 2024 pentru evitarea inundațiilor la Salina Praid