Zeci de mii de autovehicule produse între anii 1998 şi 2019 sunt vizate de rechemări în service din motive tehnice. Potrivit statisticilor Registrului Auto Român (RAR), este vorba de aproape 14.000 de maşini cu probleme tehnice care vizează siguranţa activă şi peste 85.000 care pot avea probleme în ceea ce priveşte siguranţa pasivă. Oficialii RAR recomandă posesorilor să nu ignore notificările şi să meargă „cu celeritate” la service.
Autovehiculele rechemate în service sunt construite între 1998 şi 2019 de producătorii: Audi, BMW, Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, DS, Ferrari, Ford, Honda, Jeep, Land Rover, Lexus, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Opel, Seat, Skoda, Subaru, Suzuki, Toyota, Volkswagen.
În contextul notificărilor emise de companiile producătoare ale maşinilor care pot avea probleme, Registrul Auto Român (RAR) recomandă posesorilor acestor autovehicule „să acceseze în cel mai scurt timp platformele de informare ale producătorilor auto sau să se prezinte în reţeaua autorizată de service-uri a producătorilor”, RAR atrăgând atenţia posesorii de autovehicule „trebuie să trateze cu celeritate aceste notificări deoarece vizează probleme tehnice şi cu impact major asupra sistemelor de siguranţă activă şi siguranţă pasivă”.
O parte din campaniile de rechemare vizează componenta airbag-urile autovehiculelor.
„Studiile au identificat un risc, legat de combinarea unui climat cald şi umed cu îmbătrânirea vehiculului, care ar putea determina degradarea anumitor componente chimice prezente în declanşarea airbag-ului. În cazul unui impact, airbag-urile defecte se pot sparge atunci când sunt declanşate şi pot proiecta fragmente metalice în habitaclu care ar putea provoca răni grave sau chiar deces. Menţionăm că, potrivit datelor furnizate de producători, impactul asupra parcului auto din România în privinţa autovehiculelor ale căror probleme tehnice trebuie remediate este de aproape 14.000 de maşini (siguranţă activă) şi peste 85.000 (siguranţă pasivă)”, precizează RAR.
Potrivit instituţiei, statisticile fac referire doar la maşinile raportate ca vândute în România prin reţeaua producătorilor, nu şi la cele cumpărate din alte state, acestea urmând a fi identificate ulterior.
În contextul numărului mare de rechemări, RAR anunţă că în viitorul apropiat va include în certificatul RAR Auto-Pass atenţionările privind campaniile de rechemare în service, dar şi crearea unei platforme interactive care să faciliteze accesul publicului privind campaniile de rechemare.
„Astfel, vom putea atenţiona clienţii care se prezintă la RAR sau în staţiile ITP pentru diverse activităţi despre aceste campanii. Refuzul de a participa la remedierea defecţiunilor implică riscuri atât în privinţa siguranţei proprii cât şi a pasagerilor sau a celorlalţi participanţi la trafic. Precizăm că toate campaniile de rechemare în service sunt gratuite”, mai transmite instituţia.