Poliţişti şi procurori bucureşteni au făcut, luni şi marţi, 29 de percheziţii în Capitală şi în judeţul Ilfov, la locuinţele unor persoane şi la imobile folosite de societăţi comerciale care comercializează metale preţioase, într-un caz de contrabandă cu aur. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, la percheziţii au fopst găsite şi ridicate importante sume de bani, dar şi cantităţi însemnate de aur nemarcat, provenite din spaţiul extracomunitar, în valoare de peste 5,5 milioane de lei. Trei persoane au fost plasate sub control judiciar, iar una în arest la domiciliu.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 -Bucureşti informează, miercuri, că procurorul de caz din cadrul instituţiei şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au pus în aplicare, în cursul zilelor de 30 şi 31 martie, 29 de mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi Ilfov, într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă, în varianta calificată şi asimilată.
„Activităţile au vizat atât imobile utilizate de societăţi comerciale ce desfăşoară activităţi în domeniul comercializării metalelor preţioase, cât şi locaţii aparţinând unor persoane fizice neautorizate, implicate în circuite ilicite de introducere, deţinere şi valorificare a unor cantităţi apreciabile de metale preţioase provenite din state aflate în afara spaţiului comunitar, cu încălcarea prevederilor legale incidente în domeniul regimului metalelor preţioase în România”, precizează sursa citată.
În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate importante sume de bani, dar şi cantităţi însemnate de aur de 14 K care nu erau marcate cu marcă de responsabilitate şi marcă de stat, conform dispoziţiilor legale, cantitatea totală depistată depăşind 16 kilograme, aceasta fiind evaluată, raportat la valoarea în vamă, la peste 5.500.000 de lei.
„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că, în perioada septembrie 2025 – martie 2026, patru persoane din municipiul Bucureşti şi judeţul Olt au deţinut şi vândut bijuterii din aur de 14K cunoscând că provin din contrabandă. De asemenea, din probele administrate a rezultat că cel puţin una dintre persoanele cercetate a realizat, în perioada comiterii faptelor, încasări din tranzacţii în valoare de peste 2.000.000 lei”, precizează anchetatorii.
Faţă de două persoane procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar, iar în cazul celorlalte două, judecătorul a dispus arestul la domiciliu şi, respectiv, controlul judiciar.
„În faţa intensificării contrabandei cu bijuterii din aur şi a efectelor negative generate asupra bugetului de stat, Ministerul Public îşi reconfirmă angajamentul de a-şi exercita cu fermitate atribuţiile legale, având în vedere inclusiv faptele privind comercializarea bijuteriilor din metale preţioase provenite din contrabandă, aflate în sfera infracţionalităţii economice, necesită o reacţie penală promptă şi coordonată”, adaugă sursa citată.
În acest dosar, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Operaţiuni Speciale şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul DGPMB.



