„Peste 40 de pompieri militari din Harghita lucrează neîntrerupt pentru evacuarea apei din amonte de zona de infiltraţii şi diminuarea nivelului pârâului Corund, în scopul protejării obiectivului şi prevenirea extinderii infiltraţiilor. Activităţile de intervenţie vor continua atât timp cât va fi necesar pentru eliminarea riscurilor şi protecţia comunităţii”, a informat sursa citată.
Intervenţia este una complexă şi durează de peste trei zile.
„Intervenţia este una complexă, fiind desfăşurată cu ajutorul a opt motopompe remorcabile de mare capacitate, dintre care două aparţin Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Harghita, una ISU Mureş şi una Salinei Praid. Alte cinci motopompe au fost trimise în sprijin de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Covasna, Neamţ şi Braşov. Pentru gestionarea situaţiei, în zonă acţionează şi trei excavatoare, utilizate pentru astuparea sufoziunilor apărute în zona afectată”, se menţionează în infomarea transmisă de ISU Harghita.
Problemele la Salina Praid au apărut în ziua de 5 mai, în contextul precipitaţiilor abundente care au determinat creşterea nivelului pârâului Corund şi infiltrarea apei în salină.
În mod preventiv, accesul turiştilor a fost suspendat, iar Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a declarat stare de alertă la nivelul localităţii, pe o perioadă de 15 zile, între 8 şi 22 mai 2025, a mai arătat sursa citată.