Zeci de protestatari pro-palestinieni arestaţi în faţa Bursei din New York

Poliţia a arestat peste 200 de manifestanţi pro-palestinieni care organizaseră luni un sit-in în faţa Bursei de Valori din New York pentru a cere încetarea sprijinului SUA pentru războiul Israelului în Gaza, au anunţat autorităţile, potrivit Reuters.

Manifestanţii, mulţi dintre ei aparţinând unor grupuri de activişti precum Jewish Voice for Peace, au scandat „Lăsaţi Gaza să trăiască” şi „Opriţi finanţarea genocidului” în faţa clădirii emblematice a bursei, în apropiere de Wall Street, în partea de jos a Manhattanului. niciunul dintre manifestanţi nu a pătruns în interiorul bursei, dar zeci au traversat gardul de securitate instalat de poliţie în faţa clădirii principale de pe Broad Street. Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că au fost efectuate 206 arestări, fără a oferi detalii. Grupurile evreieşti implicate în proteste au declarat că au participat aproximativ 500 de manifestanţi. Bursa nu a avut niciun comentariu imediat. Protestatarii şi-au îndreptat furia împotriva contractorilor americani din domeniul apărării şi a producătorilor de arme. Alţii au scandat sloganuri împotriva atacurilor israeliene din Liban, unde Israelul susţine că poartă un război împotriva militanţilor Hezbollah susţinuţi de Iran.

Livrări subterane: Orașul care transformă metroul în serviciu de curierat

Netanyahu afirmă că afirmaţiile potrivit cărora Israelul atacă în mod deliberat forţele ONU de menţinere a păcii sunt „complet false”