Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat sâmbătă cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner şi cu secretarul american de stat Marco Rubio înaintea următoarei runde de negocieri trilaterale prevăzute săptămâna viitoare la Geneva, relatează The Guardian.
Într-o scurtă declaraţie pe X, el a spus că au discutat despre unele evoluţii în urma întâlnirilor de la Abu Dhabi, dar a menţionat că „nu totul poate fi dezvăluit la telefon”.
I had a conversation with envoys of President Trump, and , ahead of the trilateral meetings in Geneva. We count on the meetings being truly productive.
We also discussed some developments following the meetings in Abu Dhabi. Not everything can be…
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa)
De asemenea, el i-a informat despre întâlnirea pe care a avut-o anterior la Munchen cu secretarul de stat Marco Rubio şi a mulţumit din nou pentru sprijinul acordat Ucrainei de către SUA.
Zelenski s-a întâlnit cu secretarul de stat american Marco Rubio, sâmbătă după-amiază, la Munchen. Într-o scurtă declaraţie pe reţelele sociale, însoţită de imagini, preşedintele ucrainean a spus că l-a informat pe Rubio „despre situaţia de pe linia frontului, atacurile ruseşti în curs şi consecinţele atacurilor (ruseşti) asupra sistemului energetic”.
El a spus că au „discutat în detaliu despre procesul diplomatic şi întâlnirile trilaterale”, inclusiv despre întâlnirea de săptămâna viitoare de la Geneva.
During the meeting with U.S. Secretary of State Marco Rubio , I briefed him on the situation at the front, Russian strikes, and the impact of attacks on Ukraine’s energy system. We discussed how to help Ukraine protect lives during the winter cold and strengthen our…
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa)
UCRAINA VREA GARANŢII DE LA SUA PE 20 DE ANI
Ucraina doreşte garanţii de securitate pe o perioadă de minimum 20 de ani din partea SUA înainte de a putea semna un acord de pace cu demnitate, a declarat Volodimir Zelenski înaintea discuţiilor de săptămâna viitoare cu Rusia şi SUA.
El a vorbit sâmbătă la München, unde a solicitat, de asemenea, stabilirea unei date clare pentru aderarea Ucrainei la UE. Unii oficiali ai UE au indicat această dată posibilă ca fiind 2027.
În cadrul summitului anual de securitate de la München, preşedintele Ucrainei a declarat că speră ca întâlnirile trilaterale de săptămâna viitoare să fie serioase, substanţiale şi utile pentru toţi. „Dar, sincer, uneori am impresia că părţile discută despre lucruri complet diferite”, a mărturisit el. „Americanii revin adesea la tema concesiilor şi, de prea multe ori, aceste concesii sunt discutate doar în contextul Ucrainei, nu al Rusiei”, a adăugat el.
Problema frustrării Europei faţă de reticenţa percepută a SUA de a preciza garanţiile de securitate pe care este pregătită să le ofere Ucrainei în cazul unui acord de pace şi necesitatea ca aceste garanţii să fie precizate înainte de semnarea unui acord rămân probabil cea mai mare rană în relaţia grav fracturată dintre SUA şi Europa.
Într-un discurs care a fost bine primit de liderii europeni dornici să vadă orice semn de dezgheţ în relaţie, secretarul de stat american, Marco Rubio, a prezentat o ofertă de colaborare cu Europa.Cu toate acestea, el a subliniat că această propunere era extrem de condiţionată şi că SUA vor acţiona singure, dacă condiţiile trumpiste ale Washingtonului nu vor fi îndeplinite în ceea ce priveşte clima, migraţia şi tarifele.
Folosind un ton diplomatic pe care vicepreşedintele SUA nu l-a avut în discursul său de la conferinţa de acum un an, Rubio a spus că „Europa şi SUA îşi aparţin”. El a adăugat însă că SUA sunt gata să întreprindă singure sarcina de a reconstrui ordinea mondială, dacă este necesar. „Preferăm – şi sperăm – să o facem împreună cu voi, prietenii noştri din Europa”, a punctat el.
Rubio nu a făcut aproape nicio referire la invazia rusă în Ucraina, în afară de a afirma că SUA au presat India să înceteze importul de petrol rusesc, o afirmaţie contestată de Rusia.
SUA FAC PRESIUNI PENTRU O RETRAGERE UCRAINEANĂ DIN DONBAS
La conferinţa de presă de la München, Zelenski a mai declarat că SUA i-au spus că, dacă Ucraina se retrage din Donbas, pacea va veni cât mai repede posibil, dar el a insistat că această concesie nu este posibilă, deoarece acolo locuiesc ucraineni.
Preşedintele ucrainean a mai dezvăluit că SUA au oferit până acum o garanţie de securitate pe 15 ani, dar Ucraina doreşte un acord pe minim de 20 de ani, fără lacune juridice, care să stabilească ajutorul specific pe care SUA l-ar oferi unei forţe europene de asigurare a securităţii, care urma să fie plasată în Ucraina în cazul unui acord de pace.
Detaliile unui aşa-numit plan de prosperitate, prin care SUA ar avea acces la resursele minerale ucrainene, nu au fost încă discutate, a spus Zelenski.
Liderul ucrainean s-a întrebat, de asemenea, de ce a fost schimbat şeful delegaţiei ruse de negociere, spunând că se teme că acest lucru înseamnă că ruşii trag de timp, nu că îşi schimbă cumva strategia.
Zelenski s-a plâns, de asemenea, că Europa a fost practic absentă de la masa negocierilor. „În opinia mea, aceasta este o mare greşeală”, a spus el, o opinie împărtăşită şi de ministrul chinez de externe Wang Yi.
Vineri, Donald Trump l-a îndemnat pe Zelenskyy să „se mişte” pentru a ajunge la un acord cu Rusia.
Zelenski a insistat că alegerile pentru care SUA fac presiuni ca Ucraina să le organizeze până la 15 mai pot avea loc doar la două luni după declararea încetării focului, pentru a asigura securitatea adecvată a alegătorilor.
Trump a încercat să exercite presiuni asupra lui Zelenski pentru a ajunge la un acord în câteva luni, dar nu a precizat consecinţele în cazul în care Ucraina nu va fi suficient de flexibilă faţă de SUA.
Zelenski a mai spus că subiectul atacurilor ruseşti asupra centralelor energetice ucrainene va fi abordat în cadrul discuţiilor de la Geneva, adăugând că niciuna dintre centralele energetice din Ucraina nu a rămas neafectată.
RĂZBOIUL AR PUTEA CONTINUA CEL PUŢIN ÎNCĂ DOI ANI
Liderii europeni par pesimişti în ceea ce priveşte posibilitatea unor progrese diplomatice, fiind de acord că Putin nu este încă epuizat din punct de vedere economic sau militar.
Zelenski a declarat că ambiţia sa este de a creşte numărul ruşilor ucişi sau răniţi grav la 50.000 pe lună.
Un lider european prevede cel puţin încă doi ani de război şi a insistat că Europa are resursele necesare pentru a susţine Ucraina atât timp.
ZelenskI a lansat, de asemenea, un atac virulent la adresa regimului iranian pentru furnizarea dronelor Shahed care au provocat atât de multe pagube în Ucraina.
În timp ce 200.000 de protestatari participau la o manifestaţie în München pentru a cere răsturnarea regimului iranian, Zelenski a declarat: „Nu am avut niciodată un conflict de interese cu regimul iranian. Dar dronele iraniene Shahed pe care le-au vândut Rusiei ucid poporul nostru şi distrug infrastructura noastră”. El a susţinut că, dacă Iranului i se acordă timp, acesta va provoca şi mai multe distrugeri. „Regimurilor precum cel din Iran nu trebuie să li se acorde timp. Când au timp, ucid şi mai mult. Trebuie opriţi imediat, şi exact asta ar fi trebuit să se întâmple cu ayatollahul după toate războaiele declanşate de regimul său şi toate vieţile pe care le-a luat”, a declarat Zelenski.


