Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit miercuri detaliile ultimului plan al Statelor Unite în vederea opririi războiului din Ucraina, a anunţat că acesta a fost negociat între reprezentanţi ai Kievului şi Washingtonului şi a fost trimis Moscovei, de la care aşteaptă un răspuns, şi că documentul urmează să fie completat prin acorduri bilaterale suplimentare între Statele Unite şi Ucraina cu privire la securitate şi reconstrucţie relatează AFP.
Volodimir Zelenski recunoaşte lipsa unui consens între Kiev şi Washington în problemele teritoriale şi cu privire la soarta Centralei Nucleare zaporojie în această ultimă versiune a planului.
El s-a declarat pregătit să prezinte aceste subiecte ”sensibile” la nivelul conducerii şi a anunţat că aşteaptă un răspuns de la Moscova cu privire la această propunere, care prevede o ”îngheţare” a frontului pe liniile actuale ale frontului.
El nu a publicat o schiţă a acestui document, însă a prezentat conţinutul planului – punct cu punct – într-un briefing cu jurnalişti, la care AFP scrie că a luat parte, la Kiev.
AFP prezintă în continuare transscrierea felului în care a prezentat conşinutul acordului, tradus din ucraineană.
CELE 20 DE PUNCTE ALE NOULUI PLAN DE PACE
1. Suveranitatea Ucrainei va fi reafirmată. Noi declarăm că Ucraina este un stat suveran, iar toţi semnatarii acordului o confirmă prin semnăturile lor.
2. Acest document este un acord de neagresiune totală şi necondiţionată între Rusia şi Ucraina. Pentru a menţine o pace durabilă, un Mecansim de Supraveghere va fi stabilit pentru controlarea liniei de contact prin intemediul ununei supravegheri aeriene fără echipaj, cu scopul de a asigura o semnalare rapidă a unor încălcări şi de a rezolva diferende. Echipe tehnice vor stabili toate detaliile.
3. Ucraina va primi garanţii de securitate solide.
4. Armata ucraineană va păstra un efectiv de 800.000 de persoane pe timp de pace.
5. Statele Unite, NATO şi statele europene semnatare vor furniza Ucrainei garanţii de securitate calchiate după Articolul 5 (al Tratatului NATO).
a) dacă Rusia invadează Ucraina, în afara unui răspuns militar coordonat, toate sanţciunile mondiale impuse Rusiei vor fi restabilite.
b) dacă Ucraina invadează Rusia sau deschide focul împotriva teritoriului rus fără provocare, garanţiile de securitate vot fi considerate nule şi neavenite. Dacă Rusia deschide focul împotriva Ucrainei, garanţiile de securitate vor intra în vigoare.
c) garanţii de securitate bilaterale nu sunt excluse în baza prezentului acord.
6. Rusia va oficializa o politică de neagresiune faţă de Europa şi Ucraina în toate legile şi documentele necesare ratificării.
7. Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene (UE) într-un termen precis definit, iar Ucrina va beneficvia pe termen scurt de un acces privilegiat la piaţa europeană.
8. Un program mondial solid de dezvolare a Ucrainei urmează să fie definit într-un acord separat privind investiţii şi prosperitatea viitoare. El va acopri un larg evantai de domenii economice, mai ales, dar fără să se limiteze la acestea.
a) înfiinţarea unui Fond de Dezvoltare a Ucrainei în vederea unor investiţii în sectoare cu creştere puternică, inclusiv tehnologia, centre de date şi inteligenţă atificială (AI).
b) Statele Unite şi întreprinderi americane vor coopera cu Ucraina şi vor investi în comun în reconstrucţie, dar şi în dezvoltarea, modernizarea şi exploatarea infrastructurilor gazifere ale Ucrainei, inclusiv gazoductele şi instalaţiile sale de depozitare.
c) eforturi comune vor fi depuse în vederea recinstrucţiei zonelor afectate de război, în vederea restaurării, reconstruirii şi modernizării oraşelor şi cartierelor rezidenţiale.
d) dezvoltarea infrastructurilor
e) extracţia de minereurii şi resurse naturale
f) Banca Mondială (BM) va furniza un dispozitiv de finanţare special de garantare a fondurilor în vederea accelerării acestor eforturi
g) un grup de lucru la nivel înalt va fi înfiinţat şi va fi numit un conducător financiar mondial în calitate de administrator, însărcinatsă organizeze punerea în aplicare a Planului Strategic de Reconstrucţie şi maximizare a perspectivelor dezvpltării viitoare.
9. Mai multe fonduri vor fi create, dedicate redresării economiei ucrainene, reconstrucţiei zonelor şi regiunilor afectate, precum şi problemelor umanitare.
a) Stateel Unite şi statele europene vor crea un Fond de Investiţii în Capital şi de Subvenţii, înttr-o valoare ţintă de 200 de miliarde de dolari, în vederea unei finaţări transparente şi eficiente a Ucrainei.
b) un larg evantai de investiţii în capital şi de alte instrumente financiare va fi mobilizat în vederea reconstrucţiei postconflict a Ucrainei. Instituţiile mondiale de reconstrucţie vor folosi mecanisme destinate să consolideze şi faciliteze aceste eforturi.
c) Ucraina va aplica standardele cele mai exigente la nivel mondial, pentru a atrage investiţii surecte din străinătate
d) Ucraina îşi rezervă dreptul la reparaţii pentru pagubele suferite.
10. După încheierea prezentului acord, Ucraina va accelera procesul de încheiere a unui Acord de liber-schimb cu Statele Unite.
11. Ucraina confirmă că rămâne un stat non-nuclear, conform Tratatului Neproliferării Armelor Nucleare (TNP).
12. Centrala Nucleară Zaporojie va fi administrată în comun de către trei ţări: Ucraina, Statele Unite şi Rusia.
13. Cele două ţări se angajează să pună în aplicare programe educative în şcoli şi în societate care să favorizeze înţăelegerea şi toleranţa faţă de diferite culturi şi care luptă împotriva rasismului şi prejudecăţilor. Ucraina va aplica regulile Uniunii Europene (UE) în domeniul toleranţei religioase şi protecţiei limbilor minorătiţilor.
14. În regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, linia de desfăşurare a trupelor la data prezentului acord este de facto recunoscută ca Linia de Contact.
a) noi confirmăm de facto, în calitate de părţi, că este vorba despre Linia de Contact, acolounde ne aflăm în prezent.
b) un Grup de Lucru se va reuni pentru a stabili redesfăşurarea forţelor necesare pentru apune capăt conflictului şi pentru a defini parametrii potenţiali ai viitoarelor zone economice speciale
c) după o bază echivalentă a mişcărilor militare, forţe internaţionale vor fi desfăşurate de-a lungul liniei de contact pentru a supraveghea respectarea prezentului acord. Dacă se ia decizia să se stabilească o astfel de zonă, ea va trebui să primească o aprobare specială a Parlamentului ucrainean sau să facă obiectul unui referendum
d) Federaţia rusă trebuie să-şi retragă trupele din regiunile Dnipropetrovsk, Mîkoliav, Sumî şi Harkov, pentru ca prezentul acord să intre în vigoare.
e) părţile convin să respecte regulile, garanţiile şi obligaţiile Convenţiilor de la Geneva din 1949 şi protocoalelor lor adiţionale, care se aplică deplin pe teritoriu, inclusiv drepturile omului universal recunoscute.
15. după ce s-au înţeles asupra unor viitoare aranjamente teritoriale, Federaţia rusă şi Ucraina se angajează amândouă să nu modifice aceste dipoziţii prin forţă.
16. Rusia nu va î=mpiedica Ucraina să folosească Niprul şi Marea Neagră în scopuri comerciale.
17. Un Comitet Umanitar va fi creat pentru a soluţiona problemele în suspans.
a) toţi prizonierii de război rămaşi, inclusiv cei condamnaţi în Rusia începând din 2014 şi până n prezent, vor fi schimbaţi după principiul ”toţi contra toţi” (toţi prizonierii deţinuţi, indiferent de numărul lor)
b) toţi civilii ostatici deţinuţi, inclusiv copiii şi deţinuţii politici, vor fi eliberaţi
c) măsuri vor fi luate în vederea remedierii problematicilor şi suferinţelor victimelor conflictului
18. Ucraina trebuie să organizeze alegeri cât mai rapid posibil după semnarea acordului.
19. Prezentul acord are forţă obligatorie. Punerea sa în aplicare va fi supravegheată şi garantată de către un Consiliu de Pace prezidat de către preşedintele (american Donald) Trump. Ucraina, Europa, NATO, Rusia, şi Statele Unite vor face parte din acest mecanism. Sanţciuni se vor aplica în cazul unor încălcări.
20. După ce toate părţilor vor accepta prezentul acord, o încetare a focului totală va intra imediat în vigoare.
CENTRALA NUCLEARĂ ZAPOROJIE ŞI PROBLEMA TERITORIALĂ, PUNCTE DE BLOCAJ
În pofida acestei liste de 20 de puncte, preşedintele ucrinean Volodimir Zelenski a anunţat că negociatorii ucraineni şi americani au eşuat să ajungă la un consens pe termen lung asupra problemelor teritoriale, în vederea încetării războiului cu Rusia.
El a cerut ca acest subiect să fie abordat la o întâlnire între ideri.
”Nu am reuşit să ajungem la un consens cu partea americană asupra teritoriului Doneţkului şi asupra Centralei Nucleare Zaporojie”, a declarat el miercuri.
El s-a declarat ”pregătit să se întâlnească cu Statele Unite la nivel de lideri pentru a aborda subiectele sensibile”, după ce a cerut deja, în trecut, o întâlnire tripartită cu Donald Trump şi Vladimir Putin.
UCRAINA AŞTEAPTĂ UN RĂSPUNS DE LA RUSIA MIERCURI, ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI
Preşedintele ucrainean a anunţat că aşteaptă un răspuns – miercuri, în ajunul Crăciului – de la Rusia cu privire la ultima versiune a planului american care vizează să pună capăt Războiului din Ucraina, negociat de mai multe săptămâni între Kiev şi Washington.
”Vom avea o reacţie a ruşilor după ce americanii vor vorbi cu ei”, a declarat Zelenski miercuri jurnaliştilor, inclusiv de la AFP.
ALEGERI DUPĂ SEMNAREA UNUI ACORD DE PACE
El a dat asigurări că va organiza alegeri prezidenţiale după semnarea unui acord care să pună capăt războiului cu Rusia, potrivit ultimei versiuni a planului american.
Această nouă versiune a documentului – care a fost trimisă Moscovei pentru a o comenta – prevede că ”Ucraina trebuie să organizeze alegeri cât mai rapid posibil după semnarea acordului”
PLANUL AMERICAN NU CERE UCRAINEI SĂ RENUNŢE OFICIAL SĂ ADERE LA NATO
Volodimir Zelenski a dat asigurări că noua versiune a planului american nu cere Ucrainei să renunţe în mod oficial să adere la NATO – o revendicare majoră a Moscovei.
”NATO este cea care trebuie să decidă dacă vrea sau nu să primească Ucraina ca membră. Iar alegerea noastră este făcută. Am renunţat să modificăm Constituţia ucraineană pentru a înscrie în ea că ţara nu va adera la NATO”, a anunţat miercuri preşedintele ucrainean.
El se referă astfel la precedenta versiune a planului, redactată de către Statele Unite, care cerea Kievului să se angajeze juridic să nu adere la NATO.


