Zelenski pregăteşte un nou plan, de data aceasta pentru ucraineni – BBC

Preşedintele Volodimir Zelenski a ordonat autorităţilor să elaboreze propuneri pentru aşa-numitul plan de acţiune internă, care ar ajuta ţara să supravieţuiască în condiţii de război, au declarat mai multe surse guvernamentale pentru BBC Ucraina.

Această iniţiativă nu este o alternativă la planul de victorie prezentat de preşedintele ucrainean Occidentului, precizează BBC.

Potrivit BBC Ucraina, este un document care va aborda decizii interne în mai multe domenii – complexul militar-industrial, apărarea, economia, politica socială şi altele. Spre deosebire de planul său de victorie pentru partenerii occidentali, noul plan al lui Zelenski va include măsuri pe care Ucraina însăşi trebuie să le ia.

„Preşedintele a dat deja instrucţiuni pentru elaborarea acestui plan”, a declarat o sursă din echipa lui Zelenski.

Acesta ar urma să fie pregătit şi prezentat ucrainenilor până la sfârşitul anului.

„Scopul este de a face tot posibilul pentru a menţine unitatea şi a obţine rezultate în diferite domenii ale dezvoltării ţării”, a explicat sursa.

În septembrie, Volodimir Zelenski a prezentat în Statele Unite planul său de victorie, care conţine paşii pe care Kievul le propune partenerilor să îi facă pentru a câştiga războiul împotriva Rusiei. Documentul a fost apoi prezentat liderilor europeni şi parlamentului ucrainean.

Planul lui Zelenski constă în cinci puncte şi trei anexe secrete. Primele patru puncte urmează să fie puse în aplicare în timpul războiului, iar al cincilea după război.

Primul pas este de a invita Ucraina să adere la NATO înainte de sfârşitul războiului. Potrivit lui Zelenski, aceasta va fi o „dovadă de determinare” şi va arăta Rusiei că Putin a pierdut geopolitic în faţa lumii.

 

New Delhi intră în perioada sa anuală cu poluare atmosferică ridicată – Smogul a învăluit capitala Indiei

Bătaie pe o stradă din Galaţi – Agresorii au folosit obiecte ascuţite şi bâte / Un adolescent de 17 ani şi un bărbat de 36 de ani au fost răniţi / De la ce a pornit scandalul