Zi pozitivă pe bursele europene: FTSE 100, la cel mai lung șir de câștiguri din 2019 încoace

Indicele Stoxx 600 a închis în creştere cu 0,5%, sectoarele de turism şi bancar fiind principalele motoare ale avansului.

La nivel regional, FTSE 100 din Marea Britanie a urcat cu 0,02%, marcând a 11-a zi consecutivă de creşteri şi cea mai lungă serie pozitivă de la sfârşitul anului 2019. Indicele CAC 40 din Franţa şi DAX din Germania au crescut cu 0,5%, respectiv 0,06%.

În această săptămână, investitorii vor urmări îndeaproape datele privind PIB-ul şi inflaţia din Franţa şi Germania, care vor fi publicate miercuri, precum şi rezultatele financiare ale unor companii majore precum HSBC, BP, Deutsche Bank şi Shell.

În Asia-Pacific, pieţele au avut o evoluţie mai temperată, investitorii evaluând atât promisiunile Chinei de sprijinire a companiilor locale, cât şi evoluţiile negocierilor comerciale dintre SUA şi ţările din regiune.

SUA intervin tot mai pronunțat în discuțiile de pace din Ucraina. Schimb de replici între Rubio și Lavrov: Vrem să terminăm acest război fără sens

Breaking – Mihai Leu, în stare critică la Terapie Intensivă: Fostul campion la box și raliuri, adus de urgență cu elicopterul la București