Ziua decisivă la Cotroceni – Nicușor Dan, consultări cu partidele. La final este așteptat anunțul oficial

Nicuşor Dan a anunţat că are discuţii, luni, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie – PSD, PNL, USR, UDMR – şi cu reprezentanţii minorităţilor.

Întrebat, duminică, despre ora la care vor avea loc aceste discuţii, Nicuşor Dan a refuzat să ofere detalii, dar a precizat că se va discuta despre măsurile economice.

”Suntem într-o fază de discuţii şi eu apreciez foarte mult că toţi oamenii sunt rezonabili, adică vorbesc de liderii partidelor. Aşteptaţi-ne să venim cu setul asumat de măsuri”, a declarat Nicuşor Dan.

El a anunţat, de asememnea, că la finalul zilei de luni va exista un draft al măsurilor, dar nu va fi varianta finală.

Săptămâna trecută, preşedintele afirma că discuţiile de luni vor fi după-amiaza şi vor fi consistente.

De asemenea, a precizat că nu se va discuta despre funcţii înainte de stabilirea măsurilor, dar, duminică, a precizat că până la finalul săptămânii am putea cunooaşte numele viitorului premier, iar Guvernul ar putea fi învestit în ”zece zile, cam aşa”.

În repetate rânduri, Nicuşor Dan a afirmat că l-ar dori premier pe Ilie Bolojan, însă numele acestuia trebuie agreat de toate partidele.

Întrebat dacă crede că PSD va intra la guvernare, Nicuşor Dan a precizat: ”Eu cred că da”.

În ultima declaraţie publică, liderul interimar al PSD, Sorin Greindeanu, a reiterat ideea că social-democraţii au toate variantele pe masă – de a intra la guvernare, de a susţine un guvern minoritar în Parlament sau chiar de a intra în opoziţie.

Negocieri la Cotroceni – PSD nu-și asumă taxa pe tranzacțiile bancare

VIDEO Fritz cere creșterea unor taxe și respinge ideea PSD: ‘Solidaritate cu cine? Cu un stat supraponderal?’