Ziua groazei în școlile din Europa: Supraveghetoare înjunghiată mortal, în timp ce un alt elev împușcă zeci de oameni!

Într-o dimineață macabră care zguduie Europa, violența a lovit din nou în cele mai fragile locuri – școlile. În orașul francez Nogent, o asistentă didactică a fost înjunghiată mortal în fața elevilor, de către un băiat de doar 15 ani, în timp ce în Austria, la un liceu din Graz, un atac armat a curmat viețile a zece persoane, inclusiv atacatorul. O zi de coșmar care ridică semne de întrebare și aduce un val de teamă în rândul părinților și autorităților.

Adolescentul aflat la originea atacului din Nogent a fost arestat după ce “a rănit grav cu un cuţit o asistentă didactică în vârstă de 31 de ani”, în timpul unui control al genţilor, a precizat prefectura locală.

Suspectul, necunoscut poliţiei, are 15 ani, potrivit unei surse apropiate cazului. El a fost reţinut la jandarmeria Nogent, a mai precizat prefectura.

Supraveghetoarea a murit din cauza rănilor suferite, a declarat ulterior o sursă apropiată anchetei.

Atacul cu cuţitul a avut loc la începutul cursurilor, iar suspectul, care a fost imediat imobilizat de jandarmii prezenţi la controlul bagajelor, se crede că este elev de gimnaziu la şcoala respectivă, conform informaţiilor iniţiale disponibile, a indicat autoritatea pentru educaţie.

La faţa locului au fost trimise o echipă mobilă de securitate, precum şi o unitate de sprijin psihologic.

În şcolile din Franţa au fost introduse verificări aleatorii ale bagajelor de mână în urma unei încăierări din martie care a dus la moartea unui băiat de 17 ani în faţa unui liceu din departamentul Essonne, lângă Paris.

Ministrul de interne, Bruno Retailleau, a promis “descurajare şi sancţiuni” mai mari în jurul şcolilor, după mai multe incidente fatale.

Controlul de marţi fusese “planificat de mult timp”, a menţionat autoritatea educaţională, subliniind că nu au existat “dificultăţi deosebite” la şcoală.

“În timp ce veghea asupra copiilor noştri din Nogent, o asistentă educaţională şi-a pierdut viaţa, victima unui val de violenţă fără sens”, a scris preşedintele francez Emmanuel Macron pe X. “Naţiunea este în doliu, iar guvernul este mobilizat pentru a reduce criminalitatea.”

La sfârşitul lui aprilie, a doua zi după un atac fatal la un liceu din Nantes, Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa a raportat că 958 de verificări aleatorii ale genţilor în şcoli au dus la confiscarea a 94 de arme cu lamă începând din martie.

O altă tragedie a avut loc marţi la un colegiu din Graz, în sud-estul Austriei, unde un atac armat s-a soldat cu zece morţi, inclusiv suspectul, un elev.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Legume stropite cu chimicale periculoase: Cinci inculpați, condamnați cu suspendare

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov: Au început să sosească primele grinzi pentru viaductul Boiţa, parte a Lotului 2 din Autostrada Sibiu – Piteşti / Necesită condiţii de trasport agabaritic – VIDEO