Ziua Recunoştinţei – Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă/ VIDEO

Preşedintele american Joe Biden i-a graţiat luni pe Peach şi Blossom, doi curcani cu pene albe, scutindu-i de mesele de Ziua Recunoştinţei, o tradiţie anuală care a marcat şi începutul oficial al sezonului sărbătorilor, scrie Reuters.

Curcanii din acest an sunt numiţi după floarea statului Delaware, floarea de piersic, care simbolizează rezilienţa, a declarat Biden, care are două case în acest stat, unei mulţimi de aproximativ 2.500 de persoane aflate pe peluza de sud a Casei Albe.

„Acest eveniment marchează începutul oficial al sezonului sărbătorilor aici la Washington. Este, de asemenea, ultima mea ocazie de a vorbi aici în calitate de preşedinte în acest sezon şi de a aduce mulţumiri şi recunoştinţă. Aşa că permiteţi-mi să vă spun – a fost onoarea vieţii mele, vă sunt veşnic recunoscător”, a spus Biden.

Peach cântăreşte 19 kg şi îi place să mănânce mâncare caldă şi tater tots, visul său este să vadă aurora boreală, în timp ce Blossom cântăreşte 18 kg şi îi place să mănânce caşcaval şi să vadă box, a glumit Biden.

Tradiţia actuală a graţierii curcanilor datează din 1947, în timpul preşedinţiei lui Harry Truman. Tradiţia oficială a început în 1989 la Casa Albă, când preşedintele George H.W. Bush a oferit prima graţiere prezidenţială.

Milioane de curcani vor fi gătiţi joi în cuptoarele de Ziua Recunoştinţei din întreaga ţară, cu umplutură, cartofi, sos de afine şi fasole verde.

Justiţia franceză interzice folosirea limbii corsicane în Parlamentul local din Corsica

Trump le-a dat lovitura de grație: Acțiunile giganților auto din Europa s-au prăbușit la bursă