Ziua Satului Românesc – Târgul pâinii, cu reprezentanţi din Brazilia, Iran, Mexic, Tunisia, Egipt, Algeria, este organizat în 27-28 septembrie în curtea Muzeului Satului

Știri de azi | Ziua Satului Românesc – Târgul pâinii, cu reprezentanţi din Brazilia, Iran, Mexic, Tunisia, Egipt, Algeria, este organizat în 27-28 septembrie în curtea Muzeului Satului - Știri de azi |
#image_title

De Ziua Satului Românesc, în curtea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” va fi organizat Târgul pâinii la care vor participa reprezentanţi din Brazilia, Iran, Mexic, Tunisia, Egipt, Algeria. Evenimentul are loc în 27-28 septembrie.

„Satul românesc este cheia înţelegerii noastre ca români în marele cor al naţiunilor europene, este locul în care trecutul se întâlneşte cu prezentul pentru a pregăti viitorul. Satul vorbeşte despre istoria profundă a ţării. El nu vorbeşte prin evenimente glorioase, nu reţine date istorice de anvergură, eroii satelor sunt anonimi, cel mai adesea; satul vorbeşte însă prin viaţa de zi cu zi a locuitorului, condiţionat încă de fertilitatea pământului, de ploi şi soare, de recoltele culese la finele anotimpurilor, care se scurg cu ritmicitate după ceasul cosmic al universului, nu după cel grăbit al omului modern”, declară conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

Cu această ocazie, sâmbătă,  vizitatorii sunt invitaţi, de la ora 12.00, în Sala „Victor Ion Popa”, să vizioneze filmul documentar „Povestea iilor descântate de Breaza’’, dedicat celei mai importante piese din costumul tradiţional de pe Valea Superioară a Prahovei. Filmările au fost realizate de Armand Şoriceanu la Breaza, Brebu, Pietriceaua – Brebu, Meliceşti, surprinzând cadre naturale de poveste şi obiective istorice şi religioase precum Casa Domnească Brebu, Mănastirea Brebu, Biserica Sf. Treime, Pietriceaua, Biserica Sf. Nicolae, Breaza, Atelierul „Ii Breaza de Anda Mănescu’’. Documentarea istorică, etnografică şi antropologică a fost realizată în cadrul Cursului opţional de Istorie locală şi etnografie de elevii claselor a XI-a A şi a XI-a B, coordonaţi de prof. Vasile Focşeneanu. Filmul este o producţie a Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza. De la ora 14.00, la scena „Dumitra”, vor evolua artiştii ansamblului folcloric Salba Prahovei şi Maria Tănase Marin.

Duminică, Muzeul Naţional al Satului împreună cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice invită publicul la Târgul Pâinii.

Vizitatorii vor avea şansa să afle de la reprezentanţi ai misiunilor diplomatice acreditate în România despre tradiţiile reunite în jurul pâinii noastre cea de toate zilele.

La târg vor fi reprezentate Brazilia, Iran, Mexic, Tunisia, Egipt, Algeria. De asemenea, vor fi prezenţi membri ai Uniunii Croaţilor din România, Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani, Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Comunităţii Ruşilor Lipoveni de la noi din ţară, Uniunii Culturale a Rutenilor, Uniunii Elene din România. Nu vor lipsi evident brutarii artizani şi producătorii de pâine. Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor putea achiziţiona produse de artizanat în cadrul târgului deschis cu ocazia sărbătoririi Satului Românesc.

„Ziua Satului Românesc” a fost instituită prin Legea nr. 44/2020. „Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de către celelalte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social, cultural şi ştiinţific în scopul de a aprecia şi a promova satul românesc”, se menţionează în lege.

Știri de azi | Marko Stolnik a revenit la UTA Arad - Știri de azi |

Marko Stolnik a revenit la UTA Arad

Știri de azi | Bolojan, întrebat pe cine va numi vicepremier în locul lui Anastasiu: Un astfel de om care să fie şi disponibil să intre într-o astfel de situaţie nu e uşor de găsit, dar în perioada următoare vom veni cu o propunere pentru a ocupa acest post - Știri de azi |

Bolojan, întrebat pe cine va numi vicepremier în locul lui Anastasiu: Un astfel de om care să fie şi disponibil să intre într-o astfel de situaţie nu e uşor de găsit, dar în perioada următoare vom veni cu o propunere pentru a ocupa acest post