Zlatan Ibrahimovic a ţinut să-i prezinte scuze lui Paulo Fonseca, care fusese trimis la conferinţa de presă de după meciul de campionat de duminică, 1-1 acasă cu AS Roma, deşi soarta sa fusese probabil deja pecetluită.
Consilier personal al proprietarului american al lui AC Milan, Gerry Cardinale, fostul mare atacant suedez nu a aşteptat prima întrebare a ziariştilor pentru a lua cuvântul.
Conştient de sezonul dezastruos al rossonerilor, aflaţi doar pe locul 8 în Serie A, şi de contestarea puternică din partea suporterilor, care cer cu virulenţă plecarea lui, precum şi a celorlalţi oficiali milanezi, inclusiv a proprietarului, suedezul a recunoscut că nu este ”mulţumit de rezultatele actuale”.
„Îi înţelegem pe suporteri, avem tot respectul pentru ei şi suntem primii care nu suntem mulţumiţi de rezultate şi nu vom fi mulţumiţi până când obiectivele nu vor fi atinse”, a declarat Ibrahimovic. El a amintit că Supercupa Italiei, care începe vineri în Arabia Saudită cu o semifinală împotriva lui Juventus Torino, „este un obiectiv concret„.
El a profitat de ocazie pentru a-l saluta pe Paulo Fonseca, debarcat duminică la finalul unei seri suprarealiste.
„Îmi cer scuze lui şi suporterilor. Noi am făcut o greşeală trimiţându-l la conferinţa de presă. Am decis să ne schimbăm antrenorul după meci. Paulo nu a reuşit să aibă continuitate la nivelul rezultatelor şi asta nu e acceptabil pentru un club ca Milan„, a spus Ibrahimovic.
Sergio Conceicao, care este portughez, la fel ca Fonseca, a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2026 cu gruparea lombardă.