Potrivit comunicatului, Zoltán Zakariás, care a deţinut şi până acum această funcţie în cadrul formaţiunii politice maghiare din Transilvania, a primit un vot de încredere pentru încă doi ani din partea delegaţilor prezenţi la Adunarea generală naţională desfăşurată, sâmbătă, la Cristuru Secuiesc.
În raportul său, Zoltán Zakariás a declarat că principalul obiectiv al primului său mandat de preşedinte a fost finalizarea cu succes a fuziunii Partidului Popular Maghiar din Transilvania cu Partidul Civic Maghiar în cadrul AMT, astfel încât colaborarea dintre cele două partide să poată continua.
Politicianul a amintit că, în contextul alegerilor de anul trecut din România, a existat o cooperare între AMT şi UDMR, însă în prezent nu există nicio relaţie contractuală între cele două formaţiuni. Zoltán Zakariás a adăugat că mai sunt în vigoare două acorduri: unul care prevede că primarii AMT nu vor discrimina comunităţile locale, iar celălalt stabileşte că el însuşi – devenit deputat prin alianţa partidelor maghiare din România – respectă regulamentul grupului parlamentar UDMR. Zoltán Zakariás a subliniat că, în acest context, nu există niciun obstacol ca liderii şi reprezentanţii AMT să se exprime liber ori de câte ori consideră necesar.
Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, László Tőkés, a subliniat în mesajul său de salut: Comunităţile secuieşti-maghiare cer statut autonom, iar CNMT susţine această luptă pentru autodeterminare în parteneriat strategic cu AMT. „Trebuie să ne desfăşurăm activitatea într-o permanentă poziţie de apărare, în faţa unui adversar mult mai numeros, însă nu putem renunţa la lupta noastră pentru înălţarea naţiunii şi succesul cauzei autonomiei”, a declarat politicianul.
Preşedintele comisiei pentru politică externă a Parlamentului Ungariei, Zsolt Németh i-a felicitat pe primarii şi consilierii locali aleşi anul trecut în România sub sigla AMT. „Există multe moduri de a evalua anul electoral 2024, dar este sigur că faptul că cele aproape 600.000 de voturi au demonstrat, că maghiarii din Transilvania sunt prezenţi şi vor să trăiască, şi aceasta se datorează şi muncii depuse de Alianţa Maghiară din Transilvania”, a declarat politicianul FIDESZ în comunicat.