Ministerul Culturii a transmis, vineri, un mesaj la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în care subliniază că ‘datoria noastră este să ne amintim’ și să ne asigurăm ca ‘o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată’.
‘Astăzi, la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ne amintim de toți cei care au avut de suferit atunci. Ne gândim la cei care nu mai sunt, la familiile lor și la toți cei care au rămas cu răni pe care timpul nu le șterge. În noaptea de 30 octombrie 2015, la un concert, și-au pierdut viața tineri plini de talent, de idei și de dorința de a crea. Muzicieni, artiști, oameni care au făcut din cultură un mod de a trăi și de a fi împreună’, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii.
Potrivit ministerului, victimele de la Colectiv ‘sunt parte din cultura vie a acestei țări’, iar datoria noastră este ‘să facem tot ce ne stă în putință pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată’.
‘Ei sunt parte din cultura vie a acestei țări: cea care se întâmplă pe scene mici și mari, în cluburi, în ateliere, în spații independente, acolo unde se nasc vocile și ideile noi. Cultura vie înseamnă oameni, iar oamenii aceștia nu trebuie uitați. Datoria noastră este să ne amintim, să ne asigurăm că cei care creează o fac în siguranță și să facem tot ce ne stă în putință pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată’, a mai transmis Ministerul Culturii.


