in ,

Harghita: Prezența a patru urși, semnalată în Borsec; mai multe mesaje RO-ALERT au fost transmise în weekend

Harghita: Prezența a patru urși, semnalată în Borsec; mai multe mesaje RO-ALERT au fost transmise în weekend

Prezența a patru urși a fost semnalată duminică seara în stațiunea Borsec, populația din zonă fiind avertizată printr-un mesaj RO-ALERT să evite zona și să rămână în locuințe.

Potrivit informațiilor transmise AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, Alina Ciobotariu, animalele au fost observate în zona străzii Tudor Vladimirescu din Borsec.

În mesajul RO-ALERT transmis în acest context, populația este avertizată să evite zona în care a fost semnalată prezența urșilor și să rămână în locuințe. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu încerce să fotografieze sau să hrănească urșii și, fără a se expune pericolului, să protejeze animalele din gospodărie.

La fața locului s-au deplasat echipaje de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, respectiv Serviciul de Ambulanță Județean.

Și în cursul zilei de sâmbătă, prezența urșilor a fost semnalată de două ori în stațiunea Borsec. Alte două semnalări au vizat municipiul Miercurea-Ciuc și satul Iașu din comuna Ulieș.

În toate aceste cazuri, ISU Harghita a transmis mesaje de avertizare RO-ALERT.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO UPDATE Auto – F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor

VIDEO UPDATE Auto – F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor

Ciucu anunță deciziile de la ședința BPN al PNL: Începerea negocierilor pentru fuziunea cu Forța Dreptei

Ciucu anunță deciziile de la ședința BPN al PNL: Începerea negocierilor pentru fuziunea cu Forța Dreptei