Atacurile din 11 septembrie 2001 au trezit Occidentul din visul de pace și prosperitate în care se cufundase, au dus la un război împotriva terorismului care a contribuit la declinul hegemoniei globale a SUA și a coincis cu ascensiunea Chinei, ba chiar au modelat lumea în care trăim astăzi, sceptică la adresa multilateralismului, comentează EFE, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la atentate.
Până la prăbușirea sub ochii întregii lumi a Turnurilor Gemene din New York, Statele Unite – și o parte a Occidentului – trăiau în cel mai prosper și pașnic deceniu din istoria lor, un paradis post-Război Rece în care părea că puterea americană și creșterea economică nu vor avea limite și că lumea unipolară condusă de Washington va defini secolul al XXI-lea.
Dar această iluzie nu s-a risipit imediat, odată cu atacurile din 11 septembrie 2001.
‘Sprijinul global pentru Statele Unite a crescut după 11 septembrie’, chiar și în lumea arabă, a declarat pentru EFE experta americană în securitate internațională Stacie E. Goddard, care este și politolog. ‘Dar ceea ce a urmat după atacuri – războiul evitabil din Irak, încălcările drepturilor omului care au însoțit războiul global împotriva terorismului și retragerea ulterioară din Afganistan (în 2021) – a subminat, fără îndoială, poziția Statelor Unite și promovarea unei ordini mondiale liberale’, a reamintit Goddard, profesoară la Wellesley College din Massachusetts.
Busola morală distrusă
Deși intervenția militară în Afganistan din 2001 a avut sprijinul NATO, războiul din Irak lansat doi ani mai târziu de administrația președintelui republican George W. Bush (2001-2009) a divizat aliații SUA, care au fost în mare parte sceptici față de argumentul – dovedit ulterior fals – conform căruia regimul lui Saddam Hussein, pe care l-a asociat cu atacurile din 11 septembrie și cu rețeaua teroristă Al-Qaida, deținea arme de distrugere în masă.
Odată cu torturile de la închisoarea Abu Ghraib din Irak, centrele de detenție clandestine ale CIA și deschiderea închisorii de la baza navală Guantanamo Bay din Cuba, administrația Bush jr. a conceput o politică externă axată pe înfruntarea ‘recent-descoperitei vulnerabilități a Statelor Unite, în detrimentul a aproape orice altceva’, a declarat pentru EFE Mathias Risse, profesor de afaceri globale și drepturile omului la Universitatea Harvard.
‘Administrația Bush a încălcat valorile pe care Statele Unite au încercat să le exporte în alte țări timp de decenii’, a subliniat Risse.
Această pierdere a credibilității globale a Statelor Unite a crescut vertiginos la mijlocul anilor 2000 și a fost cumva temperată de alegerea istorică a lui Barack Obama în 2008, însă fiasco-ul american din Irak nu s-a încheiat odată cu retragerea trupelor în 2011; dimpotrivă, a contribuit la ascensiunea ulterioară a Statului Islamic (ISIS), care a terorizat Occidentul și a făcut Washingtonul și pe aliații săi să se împotmolească din nou în Orientul Mijlociu.
Către o lume bipolară
În paralel, China și-a dublat dimensiunea economiei la fiecare opt ani între 1979 și 2018, luând treptat măsuri pentru a-și depăși izolarea istorică: în același an în care au avut loc atacurile din 11 septembrie, în 2001, gigantul asiatic a aderat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și, împreună cu Rusia, a creat Organizația de Cooperare de la Shanghai.
Creșterea sa spectaculoasă și deschiderea comercială incipientă au transformat curând China în ‘fabrica lumii’, pe măsură ce ambițiile sale teritoriale și geostrategice creșteau, iar influența sa globală se consolida.
În același timp, Statele Unite, distrase de instabilitatea din Orientul Mijlociu, au lăsat neterminat obiectivul ‘pivotului către Asia’ pe care Obama și-l stabilise în al doilea mandat, cu scopul de a spori influența SUA în Pacific și în țările vecine cu China.
Trump și lecțiile uitate
Lumea bipolară actuală – disputată între Statele Unite și China și complicată și mai mult de rezistența militară a Rusiei și de ascensiunea altor puteri precum India – nu poate fi explicată fără ascensiunea la putere a lui Donald Trump în 2017 și revenirea sa în 2025, un fenomen care, potrivit unor politologi, este dificil de înțeles fără a ne întoarce la ‘războiul împotriva terorismului’ care a avut originea în 11 septembrie.
‘Fără acele ‘războaie eterne’ (în Irak și Afganistan), nu cred că Donald Trump ar fi avut succesul politic pe care l-a avut’, a comentat istoricul american Nathan Citino de la Universitatea Rice pe site-ul instituției, cu sediul în Texas.
Și, deși Trump a fost cel care a orchestrat retragerea haotică a SUA din Afganistan după un acord cu talibanii, promisiunea sa de a pune capăt militarismului american în Orientul Mijlociu nu a fost respectată în al doilea mandat, iar administrația sa a ajuns din nou să fie prinsă, mână în mână cu Israelul, într-un război nepopular împotriva Iranului.
Peste două treimi dintre americani au declarat într-un sondaj realizat de Washington Post în iulie că lupta împotriva Iranului ‘nu merită osteneala’, o cifră care depășește sondajele anterioare ale ziarului privind lipsa de popularitate a războiului din Irak, pe vremea când acesta era încă în desfășurare.
‘Dacă luăm în considerare războiul actual împotriva Iranului, cred că nu am învățat lecția din 11 septembrie în ceea ce privește limitele puterii militare’, a spus Citino.
