La 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, presupusul ‘creier’ al atacurilor și alți trei inculpați încă așteaptă procesul, care este programat să înceapă la 5 iunie 2028, după ce procedurile judiciare au fost blocate mai bine de un deceniu în faza preliminară, scrie EFE.
Cei patru inculpați – Khalid Sheikh Mohammed, care i-ar fi propus liderului de atunci al rețelei teroriste Al-Qaida, Osama bin Laden (ucis în 2011 într-o operațiune americană în Pakistan), ideea unor atacuri asupra Statelor Unite și apoi ar fi supravegheat operațiunea, Ammar al-Baluchi, Walid bin Attash și Mustafa al-Hawsawi – fac obiectul unui dosar comun gestionat de comisiile militare înființate la Baza Navală din Guantanamo.
În baza sa militară din estul Cubei, SUA au reținut cândva circa 780 de bărbați, dintre care în prezent mai sunt acolo doar 15, considerați a fi extrem de periculoși sau într-o incertitudine juridică. Închisoarea continuă să funcționeze în ciuda încercărilor fostului președinte democrat Barack Obama de a o închide.
Deținuți de profil înalt
Khalid Sheikh Mohammed, nepotul său Al-Baluchi (cunoscut și sub numele de Ali Abdul Aziz Ali), Bin Attash și Al-Hawsawi rămân deținuți în centrele de maximă securitate din Guantanamo, după ani petrecuți în închisori clandestine ale CIA și după ce au fost supuși unor tehnici de interogare considerate tortură, cum ar fi simularea înecului (așa-numitul ‘waterboarding’).
Cel mai valoros prizonier de la baza navală și complicii săi riscă pedeapsa cu moartea pentru uciderea a 2.977 de oameni în New York, Washington și Pennsylvania, în cele mai grave atacuri teroriste din istoria SUA.
În iulie 2024, Khalid Sheikh Mohammed și alți doi inculpați au ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii militari în schimbul unor condamnări pe viață în locul pedepsei cu moartea, dar această încercare de a închide cazul a eșuat.
Ani de tergiversări
Acuzațiile împotriva inculpaților au fost prezentate pentru prima dată în fața unei comisii militare în 2008, după care procedurile au fost suspendate pentru mai mulți ani și reformulate conform unor noi reguli în 2012.
Pe lângă acuzațiile împotriva presupusului ‘creier’ al atentatelor din 11 septembrie, Bin Attash este acuzat că s-a ocupat de selecția și antrenamentul mai multor atacatori, în timp ce Al-Baluchi și Al-Hawsawi ar fi trimis sprijin financiar și s-au ocupat de diverse pregătiri pentru operațiune.
În 2023, un judecător militar a decis ca Ramzi bin al-Shibh, al cincilea inculpat, să fie judecat separat, după ce a fost constatat că problemele sale mintale îl împiedică să participe la proces.
De la reluare, procesul a fost afectat de întârzieri logistice din cauza distanței dintre Guantanamo și continentul american, acuzații de interceptări ilegale ale apărării și dezbateri cu privire la faptul dacă mărturisirile inculpaților sunt invalidate de actele de tortură comise de CIA și dacă pot fi folosite în instanță.
De asemenea, au existat întârzieri din cauza unor probleme tehnice neprevăzute și a procedurilor atente de evitare a dezvăluirii identităților și a informațiilor sensibile într-un caz în care o mare parte din probe sunt ținute la secret față de cetățeanul de rând și uneori chiar de membri ai apărării.
Stabilirea unei date a procesului
Acești ani de tergiversări i-au iritat pe supraviețuitori și pe familiile victimelor, care cer dreptate și denunță lentoarea unui proces care, după cum au declarat mai mulți dintre ei pentru EFE, ar fi trebuit să se desfășoare în instanțe din New York sau Washington.
Cu toate acestea, la sfârșitul lunii august, judecătorul militar Michael Schrama a stabilit că procesul împotriva lui Khalid Sheikh Mohammed și a complicilor săi va începe pe 5 iunie 2028, cu selecția juriului în sălile de judecată ale comisiilor militare de la Guantanamo, la aproape 27 de ani de la atentate.
Inițial, procuratura solicitase ca procesul să înceapă în ianuarie 2027, dar Schrama – al cincilea judecător repartizat în acest caz din 2012 – a considerat-o o dată nerealistă.
În ciuda unui termen limită stabilit, procesul trebuie încă să rezolve numeroase probleme preliminare și depinde de respectarea termenelor stabilite de instanță, astfel încât experții nu
exclud noi întârzieri în calendarul cazului, adesea văzut ca un exemplu clar al lentorii justiției militare americane.


