Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, a anunțat marți publicarea online a zeci de mii de documente care arată ‘ce știa municipalitatea despre prezența aerului toxic’ după 11 septembrie 2001, transmite AFP.
‘Aceste documente arată ceea ce știa municipalitatea despre prezența aerului toxic în jurul Ground Zero, în ce moment a avut cunoștință despre acest lucru și cum a acționat pentru a-și limita responsabilitatea juridică’, a afirmat primarul într-o conferință de presă.
Măsura publicării a fost decisă în urma unui acord cu asociația 9/11 Health Watch, o organizație de apărare a victimelor, care sesizase justiția pentru a obliga municipalitatea să publice aceste documente.
‘Țin să-i mulțumesc primarului Mamdani pentru că este primul primar, în 25 de ani, care începe în sfârșit să răspundă la întrebarea: Ce știa municipalitatea despre pericolele legate de norul toxic la Ground Zero și când a aflat despre aceasta?’, a reacționat directorul asociației, Ben Chevat.
Întrebat despre numele responsabililor politici care au ascuns informații publicului, Zohran Mamdani a răspuns că ‘aceasta privește un mare număr de persoane în care newyorkezii au avut încredere’.
În plus față de cele 2.977 de persoane decedate în ziua atacurilor de la 11 septembrie 2001, în principal la New York, alte peste 9.400 au murit în urma unor afecțiuni legate de expunerea lor la atentate, indică programul federal creat pentru a asigura monitorizarea medicală a celor expuși.


