Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de DIICOT, membrii grupării infracţionale ar fi distribuit drogurile la nivel stradal, inclusiv minorilor. Cercetările efectuate au stabilit că, în perioada 2023 – 2024, mai multe persoane ar fi procurat, deţinut şi comercializat diferite cantităţi de droguri de risc (canabis), de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal) şi substanţe psihoactive (2MMC) către consumatori, inclusiv minori, în judeţul Timiş.
Procurorii au sesizat, miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul a 12 dintre inculpaţii reţinuţi, marţi. Totodată, faţă de doi inculpaţi, procurorii DIICOT Timişoara au luat măsura controlului judiciar.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în municipiul Lugoj, oraşul Făget şi mai multe comune din judeţul Timiş, au fost identificate şi ridicate diferite cantităţi de canabis şi cinci plante de canabis (drog de risc), o pungă conţinând substanţă cristalină 3-CMC (drog de mare risc), aproximativ 10 grame substanţă psihoactivă 2MMC, porţionată şi ambalată pentru vânzare, grindere, cântare electronice, precum şi alte mijloace de probă.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Timiş şi a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara.