Intrarea PSD la guvernare – o nouă direcție pentru România

Intrarea Partidului Social Democrat (PSD) la guvernare, acum 3 ani în urmă, a marcat un punct de cotitură în politica românească, oferind Partidului Național Liberal (PNL) o oportunitate nesperată de redresare după o perioadă de decizii controversate și nepopulare adoptate timpul pandemiei. Această schimbare a fost percepută de mulți ca o gură de aer proaspăt, atât pentru scena politică, cât și pentru economia națională.

Într-un context marcat de crize economice și sociale, PSD a reacționat rapid, implementând măsuri ce vizează îmbunătățirea condițiilor pentru categoriile vulnerabile, dar și stimularea mediului de afaceri, dovedind că știe să guverneze bine, să asigure stabilitatea scenei politice și un echilibru necesar pentru o guvernare eficientă.

Măsurile adoptate de PSD în cadrul guvernării au inclus, printre altele, creșterea alocațiilor pentru copii, ajustări ale salariului minim, facilități fiscale pentru micile afaceri, sprijin financiar pentru categoriile vulnerabile, însă și recalcularea pensiilor, cel mai important obiectiv social democrat de eliminare a inechităților din sistemul public de pensii. Aceste decizii nu doar că au reprezentat un sprijin direct pentru familiile cu venituri mici, dar au și stimulat consumul, având un efect pozitiv asupra economiei locale. În plus, reducerea taxelor pentru micile întreprinderi a ajutat la creșterea numărului de locuri de muncă și a încurajat inovația.

Beneficiile acestor măsuri se simt nu doar la nivel individual, ci și la nivel colectiv. Societatea românească, traversând o perioadă de incertitudine economică, a găsit în aceste inițiative un motiv de optimism. Persoanele vulnerabile au început să simtă efectele pozitive ale politicilor PSD, ceea ce le oferă o rază de speranță într-o lume adesea percepută ca fiind ostilă.

PSD a venit la guvernare hotărât să crească nivelul de trai pentru români și a implementat un program ambițios de susținere socială și economică, din care amintesc doar câteva măsuri:

  1. Sprijin pentru persoanele vulnerabile: PSD a introdus programe de sprijin pentru alimente, energie și gaze, menite să ajute categoriile vulnerabile ale populației să facă față costurilor crescute ale vieții. De exemplu, au fost distribuite vouchere pentru alimente de bază în valoare de 250 de lei lunar pentru familiile cu venituri mici, a oferit pensionarilor carduri de energie în valoare de 1.400 de lei care i-au ajutat să treacă sezoanele reci 2023 – 2024 și continuă să acorde sprijinul pentru alimente și încălzire.
  2. Finanțare în agricultură: Guvernul a alocat fonduri semnificative pentru agricultură, crescând salariile în acest sector și în construcții. Un exemplu concret este majorarea salariului minim în agricultură la 3.000 de lei, pentru a stimula dezvoltarea rurală și a îmbunătăți condițiile de muncă.
  3. Proiecte de Infrastructură: PSD a intensificat implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre proiectele majore se numără finalizarea autostrăzii Sibiu-Pitești și modernizarea spitalelor județene din Cluj și Iași.
  4. Creșterea Investițiilor Publice: Investițiile publice au crescut semnificativ, contribuind la stabilizarea economiei și la crearea de noi locuri de muncă. De exemplu, au fost alocate fonduri pentru construcția de noi școli și grădinițe în zonele rurale, precum și pentru modernizarea infrastructurii de transport public în marile orașe.

Măsurile social democrate au determinat până și opoziția să recunoască, în momentele de luciditate, că inflația a cunoscut o scădere, iar programele de sprijin pentru agricultură și majorarea salariilor în acest sector au fost văzute ca pași pozitivi pentru dezvoltarea rurală și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Și în rândul populației, măsurile luate de PSD au fost primite cu încredere și speranță pentru că au avut un impact imediat asupra costurilor de trai. Mă limitez să expun doar câteva dintre beneficiile pentru populație:

  1. Scăderea Inflației: Măsurile economice aplicate de PSD au dus la o scădere semnificativă a inflației, ceea ce a fost bine primit de populație. Rata anuală a inflației a coborât în luna mai 2024 la 5,1%, față de 5,9% în aprilie. Aceasta a fost percepută ca o ușurare pentru mulți români, care au resimțit o reducere a presiunii financiare.
  2. Reducerea prețurilor la alimente: Plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază a dus la scăderea prețurilor la alimente. De exemplu, prețul mălaiului a scăzut cu 22,32% în aprilie 2024 comparativ cu septembrie 2023, iar prețul zahărului a înregistrat o reducere de 20,33%. Aceste măsuri au fost apreciate de consumatori, care au simțit o îmbunătățire a puterii de cumpărare.
  3. Sprijin pentru energie și gaze: Plafonarea prețurilor la energie și gaze a fost una dintre cele mai eficiente măsuri în sprijinul românilor. Acesta a ajutat aproximativ 2,8 milioane de gospodării, adică aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile, să facă față costurilor ridicate la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire, mai ales în contextul crizei energetice.

În concluzie, România guvernată de PSD a însemnat echitate pentru români, redresarea politică și economică a țării. Prin măsurile sociale și economice implementate, PSD a reușit să stabilizeze economia și să ofere sprijin categoriilor vulnerabile, timp în care PNL a beneficiat de o perioadă de reorganizare și redresare politică. (Editorial de Florin Spătaru, consilier de stat)

Sursa foto: Florin Spătaru

 

Tehnologie inovatoare pentru realizarea coroanei dentare

Produsele de îngrijire a pielii pentru copii conțin substanţe chimice care afectează funcția hormonală (studiu)