in ,

24 aprilie – Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace (ONU)

24 aprilie – Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace (ONU)

La 24 aprilie este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ziua internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace.

Zilei internațională a multilateralismului și a diplomației pentru pace a fost instituită, la 12 decembrie 2018, prin adoptarea de către ONU a Rezoluției A/RES/73/127, cu 144 de voturi favorabile și 2 împotrivă, potrivit www.un.org.

Potrivit textului rezoluției, statele membre și cele cu statut de observator al ONU, organizațiile internaționale și regionale, precum și pe cele nonguvernamentale și societatea civilă, celebrează această zi prin promovarea publică a avantajelor utilizării multilateralismului și diplomației pentru pace, prin activități educaționale și de conștientizare publică, conform https://www.un.org/.

Prin marcarea acestei zile, este recunoscută utilizarea demersurilor multilaterale și ale diplomației în adoptarea unor soluții pașnice privind conflictele între națiuni.

A fost marcată pentru prima dată în 2019 la sediul Națiunilor Unite din New York.

Multilateralismul este adesea definit în opoziție cu bilateralismul și unilateralismul, conform www.un.org. Este o formă de cooperare între cel puțin trei state.

Îmbrățișarea multilateralismului presupune aderarea la un proiect politic comun bazat pe respectarea unui sistem comun de norme și valori. În mod deosebit, multilateralismul se bazează pe principii fundamentale precum consultarea, incluziunea și solidaritatea.

Funcționarea unui cadru multilateral este determinată de reguli dezvoltate colectiv care asigură o cooperare durabilă și eficientă. În special, acestea garantează tuturor actorilor aceleași drepturi și obligații prin aplicarea lor în mod continuu.

Multilateralismul este o modalitate de cooperare, precum și o formă de manifestare la nivelul sistemului internațional. Au fost încheiate acorduri internaționale importante pentru limitarea controlului armelor și pentru promovarea și consolidarea drepturilor omului.

Cu prilejul Summitului Viitorului, desfășurat la sediul ONU din New York, la 22-23 septembrie 2024, liderii statelor și guvernelor lumii au adoptat Pactul pentru Viitor, reafirmând astfel angajamentul pentru pace, dezvoltare sustenabilă și protecția drepturilor omului.

Pe scena internațională actuală, valorile multilateralismului și ale diplomației pentru pace joacă un rol important în gestionarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea umană, menționează https://www.un.org/.

 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

IGPR: Poliția Română îl escortează vineri la frontieră pe fostul director adjunct al SIS din R. Moldova

IGPR: Poliția Română îl escortează vineri la frontieră pe fostul director adjunct al SIS din R. Moldova

ASF: Evoluțiile recente și direcțiile strategice privind consolidarea piețelor de capital în UE, analizate cu comisarul pentru Servicii Financiare

ASF: Evoluțiile recente și direcțiile strategice privind consolidarea piețelor de capital în UE, analizate cu comisarul pentru Servicii Financiare