Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, sâmbătă, pe DE581, în localitatea Costeşti, în care au fost implicate două autoturisme, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
“La sosirea echipajelor, toate cele cinci persoane implicate erau conştiente şi au fost evaluate medical la faţa locului. Toate cele cinci persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Un bărbat în vârstă de 23 de ani, cu excoriaţii, traumatism la nivelul membrului superior stâng şi dureri la şold a fost a fost preluat de echipajul de prim-ajutor SMURD, o femeie în vârstă de 37 de ani, cu traumatism de bazin, a fost preluată de echipajul de terapie intensivă SMURD. Doi minori, un băiat de 11 ani şi un băiat de 8 ani, precum şi un bărbat în vârstă de 40 de ani, au fost transportaţi de echipajele SAJ pentru investigaţii medicale suplimentare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionela Boghiţă.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD şi un echipaj de prim-ajutor SMURD, încadrate cu 11 militari, la faţa locului intervenind, de asemenea, două autospeciale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor specifice în astfel de situaţii, pentru a evita eventuale pericole.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului rutier.