in ,

6 iulie – Ziua internațională a sărutului

6 iulie – Ziua internațională a sărutului

La data de 6 iulie este celebrată, anual, Ziua internațională a sărutului. Este o sărbătoare neoficială, dar populară, dedicată unuia dintre cele mai frumoase și universale gesturi de afecțiune ale omenirii.

Originară din Marea Britanie în 2006, această zi s-a răspândit rapid la nivel global, oferind oamenilor un prilej în plus de a fi aproape unul de celălalt, dar și oportunitatea de a descoperi varietatea de sensuri pe care le poartă acest gest. Sărutul nu este doar un act romantic. El reprezintă o expresie universală a dragostei, afecțiunii, prieteniei și respectului.

Din punct de vedere biologic, un sărut pasional activează peste 30 de mușchi ai feței, fapt ce poate contribui la tonifierea musculaturii feței, menținerea elasticității pielii și la prevenirea ridurilor, potrivit publicației American Journal of Medicine, amjmed.com.

Mai mult, sărutul liberează endorfine, oxitocină și dopamină, hormoni care reduc stresul, cresc senzația de fericire și întăresc legătura emoțională între parteneri.

Conform unui studiu publicat în revista științifică Microbiome, în timpul unui sărut intim de 10 secunde se pot transfera aproximativ 80 de milioane de bacterii. Cuplurile care se sărută deseori pasional ajung să împartă comunități similare de bacterii orale. Această expunere constantă funcționează ca un exercițiu de imunizare, ajutând organismul să își dezvolte anticorpi și să mențină echilibrul microbiomului, arată și sciencedirect.com.

Deși interpretăm, de obicei, sărutul ca pe o formă de afecțiune și, de cele mai multe ori, ni-l imaginăm în context romantic și senzual, el poate fi și un semn de respect, prietenie, salut, admirație, reconciliere, supunere, de intenții pacifiste sau chiar un mod de a transmite norocul. În context religios, față de diferite obiecte de cult, sărutul exprimă devotament și evlavie.

Sărutul a inspirat de-a lungul timpului numeroși artiști, devenind un motiv central în istoria artei universale.

Tabloul ‘Sărutul’, semnat de Gustav Klimt, înfățișează un cuplu îmbrățișat pe un fundal aurit, decorat cu motive decorative bizantine și geometrice. Klimt transformă sărutul într-o experiență aproape mistică, un simbol al unirii perfecte dintre masculin și feminin. Folosirea abundentă a aurului și a detaliilor ornamentale face din această operă una dintre cele mai recunoscute și reproduse imagini ale artei moderne.


O altă operă emblematică este sculptura ‘Sărutul’ a lui Auguste Rodin. Realizată inițial ca parte a ‘Porților Iadului’, lucrarea surprinde momentul intim dintre Paolo și Francesca, personaje din ‘Infernul’ lui Dante.


Constantin Brâncuși a creat mai multe variante ale ‘Sărutului’. Spre deosebire de romantismul lui Rodin, sculptorul gorjean a esențializat forma, reducând cuplul la un bloc compact, geometric, cu trăsături stilizate. ‘Sărutul’ lui Constantin Brâncuși simbolizează unitatea primordială, eternitatea legăturii și influența artei populare românești.

Foto: (c)  SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


‘Sărutul’ este și titlul unei picturi în ulei pe pânză realizată de artistul italian Francesco Hayez, fiind considerată capodopera absolută a Romantismului italian. Deși la suprafață lucrarea înfățișează o scenă intensă și pasională dintre doi tineri îndrăgostiți, ea ascunde un puternic mesaj politic legat de Risorgimento (mișcarea de unificare a Italiei din secolul al XIX-lea).


Sărutul a fost o temă recurentă în opera lui Pablo Picasso, cea mai cunoscută versiune fiind pictată în 1969.


Ziua internațională a sărutului este marcată prin campanii pe rețelele sociale, evenimente organizate de cafenele, restaurante sau posturi de radio. Multe cupluri organizează sesiuni foto, competiții pentru cel mai lung sărut sau pur și simplu petrec timp împreună. Printre valorile promovate de această zi se numără consimțământul, respectul reciproc și afecțiunea sinceră.

Sărutul transcende culturile și granițele, fiind un limbaj universal al emoțiilor. Totuși, în anumite culturi, sărutul public rămâne un subiect sensibil, ceea ce face ca această zi să fie și un prilej de reflecție asupra libertății de exprimare a afecțiunii.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cupa Mondială 2026: Carlos Queiroz părăseşte funcţia de selecţioner al naţionalei din Ghana

Cupa Mondială 2026: Carlos Queiroz părăseşte funcţia de selecţioner al naţionalei din Ghana

Super-taifunul Bavi provoacă ‘pagube majore’ pe insula americană Rota

Super-taifunul Bavi provoacă ‘pagube majore’ pe insula americană Rota