La 8 și 9 mai, în fiecare an, sunt marcate Zilele ONU de comemorare și reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit https://www.un.org/.
În septembrie 1939, invadarea Poloniei de către Germania a determinat declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, care s-a încheiat, în Europa, la 8 mai 1945, când Germania nazistă a semnat actul capitulării necondiționate. Războiul s-a încheiat, oficial, la 2 septembrie 1945, pe puntea cuirasatului Missouri, unde a avut loc semnarea armistițiului privind capitularea Japoniei, în urma bombardamentelor nucleare americane asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki (6 și 9 august).
Cel mai mare conflict din istorie a dus la moartea a peste 60 de milioane de oameni, militari și civili. Pentru prima dată, pierderile civile au fost mai mari decât cele militare. Urmările războiului, inclusiv schimbările geopolitice, culturale și economice, au fost fără precedent.
Prin Rezoluția 59/26 din 22 noiembrie 2004, Adunarea Generală a ONU a declarat zilele de 8 și 9 mai, drept un moment al comemorării și reconcilierii față de toți cei care și-au pierdut viața în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Chiar dacă statele membre au zile individuale de victorie, eliberare și comemorare, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele membre, organizațiile sistemului Națiunilor Unite, organizațiile neguvernamentale și persoanele fizice să comemoreze anual, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată și să aducă un omagiu tuturor celor căzuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Adunarea a subliniat, în cadrul aceleiași Rezoluții, că acest eveniment istoric a stabilit condițiile pentru crearea Națiunilor Unite (fondată la 24 octombrie 1945), menite să salveze generațiile viitoare de flagelul războiului, și a cerut statelor membre ale Națiunilor Unite să își unească eforturile pentru a face față noilor provocări și amenințări, Națiunile Unite jucând un rol central, și să depună toate eforturile pentru a soluționa toate disputele prin mijloace pașnice, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite și în așa fel încât pacea și securitatea internațională să nu fie puse în pericol.
Zilele de comemorare și reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial au fost marcate pentru prima dată, în 2005, când au fost marcați 60 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. În 2010, o reuniune solemnă specială a Adunării Generale a ONU pentru comemorarea tuturor victimelor războiului a avut loc în a doua săptămână a lunii mai, marcând cei 65 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
La 26 februarie 2015, Adunarea Generală a ONU a marcat cei 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, prin adoptarea Rezoluției 69/267. O reuniune specială solemnă pentru comemorarea tuturor victimelor de război a fost organizată la 5 mai 2015, la sediul Națiunilor Unite de la New York. Cu acest prilej, Adunarea Generală a ONU a reamintit că Al Doilea Război Mondial ‘a adus o tristețe nespusă omenirii, în special în Europa, Asia, Africa, Pacific și alte părți ale lumii’ și a subliniat ‘progresele înregistrate de la sfârșitul conflictului în depășirea moștenirii sale și în promovarea reconcilierii, a cooperării internaționale și regionale și a valorilor democratice, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special prin intermediul Națiunilor Unite, și înființarea de organizații regionale și subregionale și alte organisme adecvate’, potrivit https://www.un.org/.
În 2020, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la încheierea celui mai mare conflict militar pe care l-a cunoscut omenirea și de la înființarea Organizației Națiunilor Unite, secretarul general al ONU, António Guterres, a menționat: ‘În acest moment al amintirii și al reconcilierii, aducem un omagiu milioanelor de oameni care și-au pierdut viața în cel de-Al Doilea Război Mondial și ne amintim sacrificiile lor. Nu trebuie să uităm niciodată Holocaustul și celelalte crime grave și oribile comise de naziști. Victoria asupra fascismului și tiraniei din mai 1945 a marcat începutul unei noi ere. O apreciere pentru solidaritatea internațională și umanitatea noastră comună a dus la nașterea Națiunilor Unite, cu misiunea primordială de a salva generațiile următoare din flagelul războiului. Lumea noastră încă suferă în urma acestui conflict. Chiar și în timpul actualei crize COVID-19, vedem noi lupte de divizare a oamenilor și de răspândire a urii. La cea de-a 75-a aniversare, să ne amintim de lecțiile din 1945 și să lucrăm împreună pentru a pune capăt pandemiei și pentru a construi un viitor în pace, siguranță și demnitate pentru toți’, potrivit https://www.un.org/.
O reuniune solemnă a ONU, pentru marcarea celor 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a desfășurat la 7 mai 2025. În același an, a fost sărbătorită cea de-a 80-a aniversare a înființării ONU – o dovadă durabilă a angajamentului comunității internaționale față de pace, demnitate și cooperare. De la înființare, ONU a jucat un rol central în promovarea soluționării pașnice a disputelor și în menținerea păcii și securității internaționale, care continuă să rămână pilonii fundamentali ai organizației.


